MUSTRAREA ÎNŢELEPTULUI

MUSTRAREA ÎNŢELEPTULUI

Mustrarea celui înţelept
Când vine din bunăvoinţă
Te-ajută să fii bun şi drept
Prin nelipsita pocăinţă.

Când o-nţelegi şi o primeşti
Ca pe colacul de salvare
Tu cauţi grabnic şi găseşti
O scurtă cale spre iertare.

Părinţii ne-au mustrat mereu
Spre-a ne feri de-a vieţii dramă.
Dar noi lipsiţi de Dumnezeu
Atunci nu i-am băgat în seamă.

Am vrea din nou să-i auzim
Cu-acelaşi glas de dojenire.
Dar ei s-au dus şi noi simţim
O mare lipsă de iubire.

Când tu mustrarea o primeşti
Mai porţi o şansă de-ndreptare
Pe drumul către zări cereşti
Cu-a harului divin iertare.

Când laudele-ades ne plac
Şi-s mai degrabă găunoase
Acestea mai mult rău ne fac
Decât mustrările scorţoase.

Şi dacă tu nu poţi mustra
Doar pentru reabilitare
E înţelept să-l poţi veghea
Pe altul prin a ta purtare.

Chiar calmul, tactul tău atent,
Şi vorba bună şi duioasă,
Pot ridica din faliment
Un singur om sau poate-o casă.

Când vorbele sunt ca un râu
Pe care Duhul le inspiră
Pun răului din lume frâu
Prin cei care se pocăiră.

Doar Unul singur e-nţelept
Când ne-a trimis din cer mustrare
Şi-a conjugat şi sfatul drept
Cu dragostea-I cea jertfitoare.

Precum Mesia ne-a mustrat
Ca din osândă să ne scoată
Să-L ascultăm cu-adevărat
Pe Dumnezeul nostru Tată.

Când El L-a dat pe Fiul Său
Blestemul nostru să ni-l poarte
Ne-a curăţit de orice rău
Şi ne-a eliberat de moarte.

De-aceea azi mustrarea Lui
E-un untdelemn de bucurie
Cum nicăieri în lume nu-i
Ci doar acolo-n veşnicie.