text Poezii crestine

Mulțumirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cosma Diana Ioana

Mulțumirea-i o tăcere pusă pe inima ta
Care vrea s-alunge șoapte ce se zbat în mintea ta,
Mulțumirea e un spațiu care-l pui în dreptul tău
Pentru a rămâne-n taină meditând la Harul Său.

Mulțumirea e popasul care-l face ființa ta
Când îți îngenunche gândul spre Slava Aceluia,
Care fără actorie ți-a dat spre-a administra
Un talant, o zi, o vie... toate pentru Gloria Sa.

Mulțumirea e privirea ce o pui pe fața Sa
Când cu genele conștiinței recunoști sursa, căci ea,
Este Dătătorul Unic în lumina mea și-a ta,
E motivul mulțumirii reflectat pe haina mea.

Mulțumirea se oprește, celebrează-n sinea sa
Că eu sunt doar primitorul, putea fi altcineva,
Mulțumirea recunoaște meritul Celui ce-a dat
Și închină azi piciorul celui care doar a luat.

Mulțumirea este pâinea pentru care ști zâmbi
Chiar și-atunci cînd ochiul vede, multe, alte, avuții.
Mulțumirea e porunca pe care dacă o ți
Își păstrează promisiunea Celui ce te va 'ngriji.

Mulțumirea e uimirea unui ochi curat și blând
Ce refuză să clipească unde-i neghină și vânt,
Unde clipa l-ar seduce cu înfățișarea sa,
Unde altceva străluce, mai puțin chemarea Sa.

Mulțumirea este dorul ce-ți cuprinde inima,
Nelăsând să cuibărească nici un idol, undeva
Nelăsând ca sâsâitul să aibă ecou în ea,
Evlaviei ca să-i umbrească, bogăția, de-ar putea.

Mulțumirea-i închinarea ce pe brațe tu o porți
Și ridică jertfa care a-nțeles a morții rost,
Mulțumirea-i umilința ce-o acorzi Celui ce-a dat
Cu respect și reverență, vrednic, fie lăudat!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>