text Poezii crestine

Mulţumim Domnului Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petrache Remus Mircea
Mulţumim Domnului Isus

Domnului Isus să-I mulţumim
Pentru ajutorul pe care-l primim.
Să-I mulţumim Domnului
Pentru facerea omului.
Domnului Dumnezeu să-I cântăm,
Pentru lacrimile prin care ne bucurăm.
Domnul o să ne spună al Său Cuvânt
Şi va pune peste noi al Său Duh Sfânt:
Pentru Jertfa Fiului
În folosul omului,
Pentru mântuirea dată,
Pentru Pâinea frântă-odată…
Pentru Sângele vărsat,
Vinul Sfânt în părtăşie
Mulţumire să ne fie!
Pentru sufletul curat,
Pentru cuget nepătat,
Pentru roadele de toamnă,
Pentru plinul din cămară –
Pentru toate mulţumim
Căci prin Isus le primim!
Domnului să ne rugăm,
Tot ce avem, Lui să Îi dăm.
Domnul Isus are grijă de familia mea,
Dacă slavă Lui o să îi dea.
Domnului să-i mulţumim
Pentru gândul ce-l vorbim
Pentru darul că-nvăţăm,
Astfel, pe El ascultăm,
Viaţă bună noi purtăm.
Dumnezeu pe noi ne-a creat
Şi ne va salva din orice păcat.
Domnul Isus o să aibă grijă de a mea casă
Şi, în fiecare zi, ne va pune o pâine pe masă.
AMIN.
Scrisă de robul lui Dumnezeu, Remus Mircea PETRACHE (9 ani),
Biserica creştină Baptistă Betel Salonta - Bihor

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>