Mulți zic că-s sătui de valuri

Mulți zic că-s sătui de valuri

Mulți zic că-s sătui de „valuri”
Și se alipesc de „maluri”,
Adumbrindu-și „partea sumbră”
Ca niște stăpâni pe umbră.

Toți au barcă și-s pe mal,
Eu n-am barcă și-s în val.
Și de am. . . ca să o mân,
Nu-s eu rob și ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Și eu o trag din lopată. . .
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la „mal” și parcă
Aș putea lăsa să treacă
Viața fără val și barcă,
Dar Limanul ce mă-așteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar și-n val, și-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune „Taci! ” Și tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund. . . dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec și munți, și trec și mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Și nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinței spre cunună!

09/12/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)