Multe guri închid azi gura

Multe guri închid azi gura, care propovăduiește,
Și sadesc învățătură, fiecare cum dorește,
Aduc jertfe la altare, cu podoabe-mpodobiți,
Înălțați de ochii care, înspre ei sunt ațintiți.

Multe-nvățături sunt astăzi, ce adesea-i rătăcesc,
Pe nevegheatorii care-ncet pe cale ei orbesc,
Nu văd groapa ce-i săpată, chiar de cel care îi spune,
Fii smerit la adunare, dar afară fii ca-n lume.

Se cern lucrurile bune, ce sunt scrise în scriptură,
Se aleg cele căzute dintr-o sită, ce-aduc zgură,
Că sunt cele mai ușoare, de urmat... de le-mplinit,
Nu contează locul unde-ajunge cel ce-i ucenic.

Este-o mare alergare, după locuri ce-s mai sus,
Și aleși sunt ei de oameni, nu de Regele Isus,
Azi se moștenește darul, de la tatăl l-al său fiu,
De la mamă l-a să fiică, uită cine-i Cel ce-i viu.

Uită cine-nsărcinează, cu puterea cea divină,
Se ascultă de plăcuta, șoaptă care e străină,
Căci oferă strălucirea, locului de pe pământ,
Care are-un nume falnic, nu un nume care-i sfânt.

Se deschid alăturate, căi fără indicatoare,
Căci sunt ele mult mai scurte, printre cele mai ușoare,
De pe ele azi se strigă, haideți toți la pocăință,
Veți ajunge toți în ceruri, fără să vă dați silință.

Se aruncă-n văi murdare, multe suflete legate,
Ce așteaptă de-o putere, ca să fie dezlegate,
Dar nimic nu se întâmplă, căci Acel ce ar lucra,
Nu mai are lucrătorii, care i-a avut cândva.

Nu găsește mâini curate, căci greșit-a-nvățătură,
A-nvelit mai multe inimi, dar și mâini cu multă zgură,
Dar de-aprinde El cuptorul, atunci toți îl părăsesc,
Și mai spun, de-mi dă pedeapsă, nu vreau ca să-l mai slujesc.

Ooo... atâta stricăciune, a-nflorit acoperind,
Multele grele păcate, dar și suflete ce plâng,
A-nflorit în adunare, moda ce-a adus un nume,
Și-n mai repetate rânduri, adunarea azi e... lume.

Rămân găuri în podele, când surorile pășesc,
Cumpără păstorii astăzi, un pământ căci se-nmulțesc,
Cele cu mulți cai putere, nu au locuri de parcare,
De nu au, se-ntorc din drumul ce-i pornit spre adunare.

Unde oare se greșește, oare biblia ne-nvață,
Să avem pe-această cale, numai zâmbete pe față,
Bucuria ce ne-o cere, s-o avem în orice zi,
Este cea dintre suspine, cât de grele ele-ar fi.

Este cea de printre lacrimi, cu genunchii închinați,
Este cea în mijlocire, pentru scumpii noștri frați,
Bucuria-i biruința, ce o are un căzut,
Nu e clipa când mai multul... . el devine mult mai mult.

Ne arată în scriptură, ca să strângem toți comori,
Și oprim atunci lectura, a pământului valori,
Adunăm... dar n-au valoare, nu sunt cheia pentru cer,
Ele sunt un loc de frunte, printre cei care azi pier.

Haide-ți să deschidem ochii, cât nu este prea târziu,
Ca să căpătăm cu toții, îndurare în pustiu,
Să primim a Sa lumină, căci noi astăzi unde stăm,
Este locul de pierzare, trebuie ca să plecăm.

Să pornim pe drumul care, este-n biblie descris,
Chiar de-i greu... cu noi e-Acela ce în ea nouă ne-a scris,
Că pe el nu vom fi singuri, El cu nici un chip pe noi,
Nu ne las-oricât de cruntă, ar fi lupta în război.