text Poezii crestine

Multe flori sunt în grădină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Multe flori sunt în grădina, Celui ce e Grădinar,
Unele mai îndrăznețe, altele fără habar,
Unele mai înflorite, altele încă așteaptă,
Ele să fie udate, cum au fost și celelalte.

Unele din ele-s albe, altele încă nu știu,
Ce culoare vor fi ele, ce-i vor da Celui ce-i viu,
Nu-și cunosc încă parfumul, și nici rolul din grădină,
Însă Grădinarul este, bucuros că ea e plină.

Dar sunt unele din ele, care sunt mai răzvrătite,
Dar adesea sunt acele, ce abea sunt răsărite,
Grădinarul când le udă, ele vor hrană din soare,
Dar când ele sunt hrănite, vor apă din stropitoare.

Ca să nu fie stropite, de un strop ce-i cât un bob,
Că se supără îndată, și nu dau ele vre-un rod,
Însă ce-L ce-i Grădinarul, le iubește-așa cum sunt,
Și atunci... El le sădește, în pământ cât mai adânc.

Chear de ele strigă tare, că le doare rădăcina,
C-a Lui grijă le rănește, și frunza, chear și tulpina,
Grădinarul nu se-oprește, căci El știe cel mai bine,
Cum ea trebuie-ngrijită, să-nflorească în grădină.

Dar pe cele înflorite, le privește dintr-o parte,
Este mândru El de ele, cum va fi de celelalte,
Le miroase, le admiră, El le mângâie ușor,
Ca cele ce-s înflorite, să simtă a Lui fior.

Însă El de-odat zărește, printre flori cum azi răsare,
Buruiana nesădită, care nu este o floare,
Care-ncet se-ncolăcește, ca un șarpe pe tulpină,
Să usuce floarea care, înflorește în grădină.

Tot mai sus pe ea se urcă, neștiind că e privit,
De Acel. . ce cu iubire, în grădină a sădit,
Acea floare minunată, ce mereu ea înflorește,
Și sub soare și sub ploaie, ea nicicând nu ofilește.

Și atunci... El Grădinarul, se apropie de ea,
Smulge buruiana care, a-ndoit tulpina sa,
O eliberează toată, ca să crească ea frumos,
Să-nflorească-ntotdeauna, să nu cadă cumva jos.

Căci așa e Grădinarul, El mereu se îngrijește,
De a sa grădină care, pentru El ea înflorește,
Pentru ea nicicând nu doarme, căci ar vrea mereu să fie,
O grădină minunată, nu grădina ce-i pustie.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>