Multe boli sunt azi în lume

Multe boli sunt azi în lume,
Dar mai sunt și multe ciume,
Cu mândria înainte,
Aparent spre cele sfinte,
Merg acei cu slujbă mare,
Alergând peste hotare,
Caută să-și fac-un nume,
Ca să îi cunoasc-o lume,
Cu mașinile-echipate,
Și cu haine devotate,
Ce-s cu nume de valoare,
Căci e moda-n adunare,
Pe covoare defilează,
Tefoanele-i filmează,
Propovăduiesc cuvântul,
Dar prin par le bate vântul,
Căci fixat este cu ape,
Care sunt mult parfumate,
Lasă-n urmă o mireasmă,
Ce-i a lumii ea mireasă,
Căci e împărțit creștinul,
Și cu lumea... și divinul,
Însă cel ce stă în spate,
Este el pe nedreptate,
Judecat de cei din frunte,
Aruncat prin văi sub punte,
Unde mâna cea cerească,
Poate ca să îl găsească,
Îl ridică-i dă valoare,
Apă vie din izvoare,
Ca să vadă și fruntașii,
Cei ce se numesc slujbașii,
Că Isus iubește tare,
Sufletul plin de-ntristare,
Și o inimă zdrobită,
El îndată o ridică,
Pe cei mândri îi zdrobește,
Pe trufași îi nimicește,
Căci în toate e dreptate,
Este drept El pân-la moarte.

Să ne înțelegem rostul,
Îndeletniciți cu postul,
Nu cu mese-mbelșugate,
Case supraetajate,
Ci să stăm în umilință,
Plini de dragoste... voință,
De-a-l sluji numai pe Domnul,
Fără să ne fure somnul,
Fără misiuni vacanțe,
Conturi lungi pân-la finanțe,
Căci așa de vom rămâne,
Plini de eu și plini de sine,
Vom ajunge-n lunga noapte,
Să sfârșească ce nu poate,
Unde nu mai sunt covoare,
Roșii azi ce sunt pe cale,
Nu sunt gâturile-ntinse,
Ci făclii aici ce-s stinse,
Căci în cea mai lungă noapte,
Sunt acei sortiți la moarte.

Să ne pocăim îndată,
Zorile azi se arată,
Vine Domnul... e aproape,
Ce va face-atunci dreptate,
Celui care-n prigonire,
Îndreptat spre nemurire,
El aleargă-ntotdeauna,
Să primească vrea cununa.

Să ne lepădăm de sine,
De ce-i rău căci Domnul vine,
Și să fim penticostalii,
Ca atunci... ca la Rusalii,
Să nu fim ca fariseii,
Care poarta-n inimi zeii,
Să n-avem fățărnicie,
Să fim demni de veșnicie.
Amin