Mult dorim cu toții cerul

Mult dorim cu toții cerul,
Zi de zi ne luăm avânt,
Printre lacrimile vieții,
Ce-s atâtea pe pământ,
Printre hulă și ocară,
Printre vorbe aruncate,
Și păreri ce-s multe... goale,
Dar sunt ele doar deșarte.

Mult dorim străzi aurite,
Și luptăm aici mereu,
Suferim în suferință,
În necazul cel mai greu,
Cu răbdare chiar și-n noapte,
Așteptăm nerăbdători,
Ca să vină răsăritul,
Care este după nori.

Unde veșnic e doar soare,
Să ajungem noi am vrea,
După luptele ce astăzi,
Calea fac să fie grea,
După vântul ce încearcă,
Să ne pună la pământ,
Vrem s-avem cu toții parte,
De un loc ce e doar sfânt.

Vrem departe de atâtea,
Prigoniri ce vin și vin,
Vrem acolo unde nu e,
Vre-un pahar plin de venin,
Unde nu sunt aruncate,
Vorbe cu deșărtăciuni,
Vrem cu sfinții împreună,
Care sunt mereu doar buni.

Vrem sub razele de soare
Care nu vor asfinți,
Pe câmpii cu înflorite,
Flori ce nu vor ofili,
Dincolo de nori... de stele,
Să ajungem ne dorim,
Într-o Țară minunată,
Înspre care ne grăbim.

Și cu dragoste aprinsă,
Înspre ea ne îndreptăm,
Nu privim o clipă lumea,
Doar spre ceruri alergăm,
Căci dorim ca la un capăt,
Să sfârșim în infinit,
Unde este fără margini,
Tot ce-n dar noi am primit.