MOŞTENIREA LUI CALEB

MOŞTENIREA LUI CALEB

În oştirea lui Israel, un bărbat mereu în frunte,
Ce-a putut doar prin credinţă răul vieţii să-l înfrunte,
Cu o inimă curată, purtătoare de veşti bune,
E Caleb ce cu Iosua au vorbit cu-nţelepciune.

Unii răspândiră groaza după ce-au văzut Canaanul.
Însă Domnu-i mai puternic şi va birui duşmanul.
Caleb luă hotărârea şi în inimă şi-n minte
Să-L urmeze pe Iehova cu elan şi dor fierbinte.

De pe calea purităţii de-ascultare devotată
Caleb plin de hotărâre nu s-a abătut vreodată.
Semăna în a lui casă şi-n a Domnului oştire
Fapte de iubire sacră şi de mare-nsufleţire.

Într-o zi proorocul Moise pe Caleb ochii pusese
După cum şi pe Iosua cu credinţă-l alesese.
Între cei cu misiunea de a cerceta Canaanul
Aceşti Caleb şi Iosua au lucrat cu tot elanul.

Ei priviră uriaşii nu ca pe-o sperietoare
Ci vedeau în ei dovada că Cel Sfânt e mult mai mare.
Duhul ce era în dânşii îi făcea plini de putere
Să dea piedici la o parte şi să stea tot în veghere.

Inspirat de Legământul cu Avraam al lui Iehova
Caleb nu privea la lume să-ndrăgească numai slova.
El ştia că Împăratul de pe tronu-I plin de glorii
Va veni cu ei în luptă să le dea prin har victorii.

El nu semăna cuvântul care circula prin lume
Ci slăvea întotdeauna pe al lui Iehova Nume:
-„Dacă din Egipt odată El ne-a scos cu mână tare
Dumnezeu este acelaşi, drept şi plin de îndurare!”

Fraţii lui de misiune, plini de bănuieli funeste,
Nu-i împărtăşeau credinţa, nu duceau aceeaşi veste.
Ei se încredeau în fire şi în braţele de carne
De aceea şi vrăjmaşul a putut ca să-i răstoarne.

-„Uriaşii sunt acolo... Moise ce ne facem oare ?
Cum vom rezista în luptă când vrăjmaşu-i mult mai tare ?!...”
Au uitat bietele inimi, pornite pe născocire,
Să privească mai departe, dincolo de-această fire.

Doar credinţa este-n stare să străbată drumuri multe
Şi să ceară inimii ca de Domnul să asculte.
Frica oarbă, necredinţa, vor crea chiar monştri-n faţă
Şi vor spune: „Nu se poate ca să biruieşti în viaţă!”

Şi s-au răspândit în gloată c-o iuţime păguboasă
Deznădejdea, răzvrătirea şi cârtirea găunoasă.
Toţi au început să ţipe şi să plângă cu furie:
-„Cum de n-am murit mai bine în Egipt sau în pustie ?!

Pentru ce ne duce Domnul către jaf şi neputinţă
Nu-i mai bine să ne-ntoarcem în Egipt cu umilinţă ?!...!
Caleb haina lui şi-o rupe cu Iosua împreună
Protestând în felu-acesta în acel ceas de furtună.

Moise şi Aaron căzură cu-a lor feţe în ţărână
Dar Cuvânt din cer ţâşneşte din Caleb ca o fântână:
-„Ţara ce am străbătut-o este-o ţară minunată!
Domnul ne va duce-acolo şi-o vom stăpâni-o toată.

Însă nu privind cu teamă azi la ce fac uriaşii.
Domnul cel Atotputernic vrea să ne îndrume paşii.
El nu minte niciodată, s-aşteptăm călăuziea.
Alungaţi din inimi frica, deznădejdea, răzvrătirea.”

Astfel Caleb le vorbise uns şi inspirat de Duhul.
Domnul a luat aminte, slava Lui umplând văzduhul.
A mustrat pe loc poporul cel bolnav de răzvrătire
Ascultând apoi cu lacrimi a lui Moise mijlocire:

-„Ce vor spune egiptenii despre Numele Tău mare
despre-a Ta călăuzire prin pustiu fără-ndurare ?
Că la un moment pe cale Tu n-ai mai avut putere
Ca să-i duci în acea ţară unde curg lapte şi miere!”

-„Iert aşa cum Mi Se cere, a răspuns Domnul din slavă,
Însă cei ce nu M-ascultă vor fi-n drum ca şi o pleavă.
Vor muri-n pustiu deodată, n-au să moştenească Ţara.
Dar lui Caleb, rob cucernic, Eu îi pregătesc comoara.

El urmând în totul calea de-ascultare şi lumină
Va primi drept moştenire răsplătirea cea deplină!
Fericirea cea mai sfântă şi de lume nepătată
Lui Caleb pentru vecie chiar de Mine i-a fost dată!”
*
Şi s-au scris toate acestea ca un semn, ca mărturie
Că Stăpânul răsplăteşte pe cel cu credinţa vie.
Dacă nu privim la lume, la făpturile de tină
Domnul plin de bunătate ne va da din Cer lumină.

Alungaţi din inimi frica, deznădejdea zgomotoasă
Şi chemaţi-L pe Mesia azi în inimă şi-n casă.
De-ntâlneşti chiar munţi în faţă, uriaşii fără număr,
Domnul este lângă tine şi te scutură de umăr.

Nu te teme nici de moarte, El îţi este moştenirea
Şi prin Duhul Său cel veşnic îţi va lumina trăirea.
Pe un munte plin de slavă Domnul Însuşi te va duce
Dacă Îl urmezi prin lume fără a tăia din cruce.

Ca şi Caleb cu-ndrăzneală să-ţi mărturiseşti credinţa
Şi să ai astfel pe cale pretutindeni biruinţa,
Iar în Cer o moştenire care nu se vestejeşte
De la Domnul păcii sfinte, Cel ce sincer te iubeşte.