MORTUL

MORTUL

Într-o zi alambicată,
Încurcată ca un ghem,
Am zărit pe drum o gloată,
Ce se adunase, roată,
Lângă un coșciug de lemn.

Nu știu ce să-i fi atras
De erau așa de mulți;
Toți aveau același pas,
Toți mergeau nas lângă nas
Și păreau că, toți, sunt muți.

”Măi să fie, grozăvie!”
În barbă, atunci, mi-am spus,
Deși pășesc cu mândrie,
Nu e pic de bucurie
Și nici fericiți, ei, nu-s.

Și vrând să rezolv problema,
La coșciug, iute-am venit,
Dar, nu mică-mi fu dilema,
Neputând să-mi rezolv tema,
Că-n coșciug, eu m-am zărit.

Că sunt eu mare și tare
De-i atrag pe mulți la mine,
Asta nu e de mirare,
Căci în lumea asta mare,
Poate face-așa oricine.

Dar, problema e mai gravă:
Cum sunt eu, aproape mort
De-a păcatului otravă,
Nici a corpului lor navă,
N-o să-ajungă în vre-un port.

Suntem mândrii, pe poziții,
Deși sufletul ni-e gol;
Avem scopuri și ambiții,
Avem, pentru toți, muniții
Dar, nu valorăm un chior.

Suntem goi de fericire,
Dar, nici nu vrem să-o avem.
Nu dorim să-avem iubire,
Nu dorim nici mântuire...
Nici noi nu mai știm ce vrem.

Eu, m-am ridicat din raclă
Și am înviat din morți
Și, în loc de-o viață seacă
Am găsit o vie apă
Și, aceasta-i pentru toți.

Tu ce faci, rămâi ca mortul,
Când tu poți să te ridici?
Când ți s-o desface cortul
Și trebuie să dai ortul,
Unde crezi că ajungi, ghici?