Molima

Azi din norii grei de ploaie,
Ce pe cer au apărut,
Pe pământul suferinței,
Stropi de molim-au căzut.

Au adus atâta spaimă,
Peste omenirea-ntreagă,
Și cu o nedumerire,
Ea... de ce? ... azi se întreabă.

Mii de ochi și mâini spre ceruri,
În grabă s-au ridicat,
Dar nu înțeleg răspunsul,
La ce ei au întrebat.

Nu-nțeleg că Cel din ceruri,
A văzut păcatul care,
A dus lumea azi pe drumul,
Care duce la pierzare.

Dar toți strigă să opreasca,
Suferința ce-a venit,
Peste-acest pământ pe care,
Azi păcatul a-nflorit.

Este o îngăduință,
Căci mai mare întristare,
I-a adus Celui din slavă,
Lumea azi din adunare.

El trezește omenirea,
Dar mai mult pe cei ai Săi,
Căci nu-i mai deosebește,
Domnul dintre cei ce-s răi.

A văzut atâta ură,
Între cei ce i-a unit,
Printr-o mare legătură,
Dragostea din infinit.

A văzut și clevetire,
Printre cei ce i-a salvat,
O... dar și-acea mândrie,
Ce aduce-orice păcat.

O mândrie-atât de mare,
Predicată la amvoane,
Și cântarea ce-i cântată,
Azi pe note... pentru oameni.

A văzut înstrăinarea,
Dintre cei ce-au fost aleși,
Dintr-o lume-așa murdară,
Când au fost de El culeși.

Bârfă dar și lăcomie,
Între cei ce se numesc,
Astăzi frați, mai și arată,
Aparent că se iubesc.

Căci fățărnicia este,
Astăzi ea pe locu-ntâi,
Pocăință de fațadă,
Fără dragostea dintâi.

A văzut realitatea,
Ce-au ascuns-o-acei creștini,
Care-s goi, dar spun întruna,
Că de Duhul sfânt sunt plini.

Poate sunt... dar azi orfanul,
Plânge-n el neâncetat,
Dar și văduva spre Domnu-n,
Rugăciuni ea a strigat.

Dar și cel ce-i în nevoie,
A strigat spre Dumnezeu,
Că-i lăsat singur pe cale,
Să își ducă al său greu.

A văzut o separare,
Între cei ce-s mici și mari,
Și s-a întristat Stăpânul,
Pe acei ce spun că-s tari.

Pe acei care își uită,
Frații ce sunt nevoiași,
Nu mai vede nici o faptă,
Căci cu lumea sunt părtași.

I-a văzut pe cei ce astăzi,
Vin la sfânta părtășie,
Plini în ei... de-o mare râvna,
Ce îi umple de mânie.

Că nu sunt chemați în față,
La îndemn sau la cântare,
Și în ei azi clocotește,
O ascunsă supărare.

Vede frații ce aleargă,
Azi pământu-n lung și-n lat,
Căci e-o mare concurență-n,
Bogății de adunat.

Concurența e în case,
În mașini, conturi bancare,
Și în neștiutul număr,
De bucate în hambare.

Și între surori preasfântul,
Multe El a auzit,
Gura lor nu le mai tace,
Au prea multe de vorbit.

De o soră mai săracă,
Sau de una mai bogată,
Sau de fiica unei mame,
Sau de fiul unui tată.

Nimeni astăzi nu le scapă,
Toți ei trec prin gura lor,
Și cu-o mare nostalgie,
Povestesc așa ușor.

Astăzi Domnul cerne rodul,
Sita scutură mai tare,
Ca să cadă uscăciunea,
Ce-i aduce întristare.

Și prin molima adusă,
Ce-i o mare încercare,
Vrea să vad-acea credință,
Ce o are fiecare.

În ai Săi copii vrea Domnul,
Să vadă statornicie,
Dar mai vrea și-o lepădare,
Și de noi și de mândrie.

Fraților prin ea le cere,
Alergarea să le fie,
În slujire azi pe cale,
Nu doar după bogăție.

În vestirea de cuvântul,
Care Domnul l-a lăsat,
Fiecare să slujească,
În ce-a fost însărcinat.

Râvna lor să fie cerul,
Și nu locul altui frate,
Căci Acel ce e-Mpăratul,
A-mpărțit doar cu dreptate.

Și surorilor le cere,
Gura lor să nu mai tacă,
Dar în rugăciunea-n care,
Mijlocesc la sfântul Tată.

Dar și pentru tineri are,
Un mesaj Acel ce-i sfânt,
Vrea smerenie... trezire,
Moda-i de la cel păgân.

Copilașilor le spune,
Să se roage-n adunare,
Și să-L cheme pe Acela,
Ce coboară cu-ndurare.

Căci ei sunt curați ca neaua,
Rugăciunea e curată,
E plăcută-n fața Celui,
Ce coboară El îndată.

Să ne cercetăm cu toții,
Astăzi pe această cale,
Să vedem pe care treaptă,
Ne aflăm azi fiecare.

Să-nțelegem ce vrea Domnul,
Să-nțelegem voia Sa,
Și din molima lăsată,
Mâna Lui ne va salva.

De venim la adunare,
Cu un gând de mijlocire,
Pentru cei din jur ne cere,
Noi să fim plini de iubire.

De ne plângem azi păcatul,
Dumnezeu ne va ierta,
Celor ce-s smeriți le-arată,
Dragostea și slava Sa.

Trebuie doar să-nțelegem,
Viața care o trăim,
Este doar un drum ce duce,
Spre un loc care-i divin.