text Poezii crestine

MOISE ŞI PLĂCERILE DE-O CLIPĂ

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: CORNELIU LIVANU


Moise prin credinţa-n Domnul Egiptul îl părăsise
Prin îndemnul mamei sale are-acuma alte vise.
Vrea să intre în poporul cel robit în suferinţă
Şi e gata ca să rabde orice blam şi umilinţă.

Dima e exemplul clasic ce cu Moise-i în contrast.
El a părăsit lucrarea pentru-al lumii greu balast.
N-a vrut să accepte riscuri. Lumea l-a hipnotizat
Și, pierzându-și pocăința, de Pavel s-a separat.

Moise era prinț în țară și avea dreptul la tron,
Să conducă el Egiptul ca fiu al lui faraon.
Dar n-a vrut deloc plăcerea pentru trupul său de lut,
Cât timp frații săi, evreii, sunt de nerecunoscut.

Ridicat într-o secundă de la masa lui de-amici
A pornit în căutarea celor care-s robi și mici.
Cei flămânzi, fără mâncare, ce n-aveau haine pe ei
Erau toți mânați la muncă de vătafi ca niște lei.

Toți vătafii fără suflet erau duri, foarte rigizi
Și cereau întruna norma, norma cea de cărămizi.
Toate-acestea văzând Moise, el în sine s-a decis
Să urmeze-n taină gândul ce i-a apărut în vis.

Mama lui, în chip de doică, i-a tot spus în mod secret
Că nu-i egiptean din fire, ci-i un suflet de profet.
E evreu ca toți evreii ce sunt robi la cărămizi...
Și el trebuie s-aleagă: vrea cu oamenii rigizi?

Sau se-ntoarce la poporul din care se trage el
Ce era-nrobit de lume, dar chemat ca Israel?
Moise-a hotărât în sine să lase vechiul Egipt,
Pe când visul libertății drept în suflet i s-a-nfipt.

Mai degrabă suferința Moise-atunci a preferat
Decât viața cea ușoară ce-o avea pe la palat.
A strâns multă vehemență, ca ascunsă într-un nor,
Împotriva împilării propriului său popor.

Vrând să facă el dreptate între doi oameni certați,
El le-a zis: „Dar cum se poate, c-amândoi voi sunteți frați?”
Dar unul i-a zis cu ură: „Vrei acum cu duh viclean
Tu să mă linșezi pe mine ca și ieri pe-un egiptean?”

Acesta a fost denunțul care l-a făcut dușman.
Moise-a trebuit să fugă din palat la Madian.
În nisip planu-i căzuse, viața lui s-a terminat.
El va-ncepe-o nouă viață, viața de refugiat.



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>