Moara

MOARA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Pentru cea dintâi măsură
Vă rog să mă ascultaţi;
Duceţi degetul la gură
Cu o mică-ntorsătură,
Şi puţin verificaţi.

Printre celelalte spiţe,
Să enumerăm şi moara;
Care macină bobite
Cu alesele matriţe,
De cu zori şi până seara.

Iată, Biblia vorbeşte
Tangenţial şi despre ele,
Căci dantura se răreşte,
Şi ce cade nu mai creşte,
Ori sunt dinţi, ori sunt măsele.

Zeci de ani această moară
Macină delicatese,
Dinţii buni sunt o comoară
Până când încep să doară
Şi din circuit se iese.

Unii spun că cea mai mare
E durerea de măsele,
Să vă spun, nu sunt în stare;
Îşi dă seama fiecare
Ce coşmar, ce chinuri grele.

Nu se are în vedere
Că eşti rege, că eşti prinţ,
Ai plăti oricât ţi-ar cere
Să-ţi aline o durere
De măsele sau de dinţi.

Frumuseţea unei feţe,
Şi dantura o extinde;
Dinţi frumoşi, comori măreţe,
Ei ne ascund de tristeţe
Când un zâmbet ne cuprinde.

Uite ce înţelepciune
Şi ce dragoste fierbinte,
Şi dantura e-o minune
Dată de la Creaţiune,
De al nostru Sfânt Părinte.

Fiecare, fiecare,
Au fost bine stabilite,
Trupu-i plin cu mădulare,
Nu sunt puse la-ntâmplare,
Prin El sunt întipărite.

Ce-ar mai corăi stomacul
De-ai avea numai gingei!
Şi ce greu s-ar umple sacul!
Cu ce să mai rozi colacul
Şi fripturile de miei?

Am văzut cum rod pahare
Unii oameni fără minte;
Pentru asta-s dinţii oare?
E o nebunie mare!
Nu găsesc alte cuvinte.

Cartea cu Proverbe scrie
Despre-un fel de oameni răi;
Plini de ură şi trufie,
Care rup din carne vie
Ca şi fiarele din văi.

Ei au săbii ascuţite
Dinţii, ca să nimicească,
Şi măselele cuţite
Ca să taie, să irite,
Şi cu forţa să domnească.

Vai de cine cade pradă
Şi e încolţit de ei!
Dinţii transformaţi în spadă,
Zâmbitorii din faţadă
Sfâşie ca nişte lei.

Umilinţa prefăcută
E ca tunetele bolţii;
Omul care te salută
Te va duce în derută
Când îşi mai arată colţii.

"Fraţilor, -Iacov ne scrie-
Fiţi întotdeauna fraţi!
Să fiţi plini de bucurie
Luptând pentru veşnicie,
Dar să nu vă mai muşcaţi!"

Curăţiţi-vă dantura
Cu lichidele curate!
Cercetaţi mereu Scriptura,
Căci ea îndulceşte gura,
Şi ne scapă de păcate.

Nu lăsa să se depună
Piatra vorbelor murdare,
Căci păcatul se adună,
Iar la urmă o să spună:
Gura te-a dus la pierzare!

Iar de cineva n-ascultă,
Şi continuă să strige,
Se adună piatră multă,
Iar când Domnul te consultă,
Ţi-o va scoate cu cârlige.

Nu privi cu uşurinţă
Sfatul din Scriptură dat;
Eşti chemat la pocăinţă
Cu întreaga ta fiinţă,
Fugi de tot ce e păcat.

Lasă răii să zâmbească,
Chiar de plângi acum pe cale;
Va veni o zi cerească,
Când Isus o să-ţi plătească
Pentru lacrimile tale.

Nu-ţi înfige niciodată
Dinţii într-un pom oprit;
Căci Scriptura îţi arată
Ce-i curat şi ce-i cu pată,
Fii mereu neprihănit.

Nu muşca din aluatul
Celor mândri şi avari!
Cere de la Domnul sfatul,
Cum să biruieşti păcatul
Şi să fii cu-aceia tari.

Nu-ţi mai otrăvi dantura
Cu bucatele amare!
Vino şi-ndulceşte-ţi gura
Cu tot ce ne dă Scriptura,
Băutură şi mâncare.

Vino la aceste mese
Ce stau gata pregătite,
Cu bucatele alese,
Pline cu delicatese
Şi cu vinuri limpezite.

De ce-ţi cheltuieşti arginţii
Pentru lucruri pieritoare?
Pentru tulburarea minţii,
Când în cer te-aşteaptă sfinţii
Şi viaţa viitoare.

De ce să mănânci bucate,
Roşcove ce nu hrănesc?
Căci acestea sunt păcate!
Şi când ştii ce bunătate
Are Tatăl tău Ceresc!

Şi de ce cu murdărie
Setea să ţi-o potoleşti?
Când există apă vie
Sus la tronul de domnie,
Sufletul să-ţi răcoreşti.

Gustă pâinea nemuririi,
Să-i simţeşti a ei dulceaţă!
Sângele neprihănirii,
Jertfa sfântă-a ispăşirii
Care dă lumii viaţă.

Iar în ziua aceea mare
Domnul te va transforma,
într-o veşnică splendoare,
În viaţa viitoare,
Şi cu El în veci vei sta.

Şi cântând cu toţi, vom spune:
Da, Acesta-I Dumnezeu!
Domnul cu înţelepciune
Ne-a zidit, şi ne va pune
Cu Isus, cu Fiul Său.

Îngrijeşte-ţi dar dantura,
Dinţii omului ascuns!
Ca să poţi s-atingi măsura,
Codul ce ni-l dă Scriptura
Pentru zbor în necuprins.

Amin