Misterul vieţii

Privesc în jurul meu şi-s cuprins de-un sfânt mister,
Ce mă inundă, îmi dă bucurie şi mă atrage spre Cer!
Vântul uşor adie şi cântă, iar razele de soare dau viaţă
Naturii trezite de-al păsărilor tril dis-de-dimineaţă...


Speranţa şi dorul, ca o făclie, renasc echilibrul divin,
Când înţeleg că sunt creat să trăiesc un ciclu de mit:
Să mă nasc, să-nfloresc, ca apoi, în pământ să revin,
Iar al meu suflet să-şi ia zborul spre Cer, deplin fericit!


Este un ciclu în viaţa mea ce se repetă ca-ntr-o spirală:
M-am născut şi-am trăit, ca un brad tot verde-n Carpaţi,
Dar am început să m-ofilesc, ca orice floare albă, reală,
După ce anii în fugă s-au scurs; şi mi-au fost număraţi...


Schimbări multe se petrec în viaţa mea, ca şi-n natură,
Când ciclul timpului din caierul vremii încet se deapănă,
Aşa cum a fost stabilit încă de la-nceputurile de Scriptură,
Ca ce-nverzeşte primăvara să se-ofilească-n iarna cea dură.


Bobul de grâu, mirabila sămânţă, zburdă şi el spre glie fericit,
Când semănătorul îl aruncă cu grijă-n ogorul din timp pregătit,
De unde va răsări-nzecit în spicul de aur, zâmbind în lumină,
Gata să fie cules chiar la timp stabilit de Sursa de viaţă divină...


E-o simfonie a bucuriei schimbării şi-a vieţii în întreaga natură,
Când din ce moare: din bobul uscat, apare-nviat viaţa de mâine;
Şi din firicelul de-un verde crud şi firav, apare sămânţa mai dură,
Ce se-nmulţeşte devenind spic însutit, gata să fie jertfit ca şi pâine!


Sfântul mister îl vezi peste tot în imensul macrocosmosului infinit:
Pe cerul cu stele şi soare, pe glie; şi-n microcosmosul îmbobocit,
Când din seminţe ce mor, sau din visurile spulberate de o viaţă,
Născutul din nou în Duhul Sfânt, are credinţa ca far spre dimineaţă...