Miresmi-tămâi

Miresmi-tămâi

Tămâi se simt din must ceresc;
plâng stelele cu lacrimi-aur...
Scriu amintiri cu mine și ai mei,
acei pe care-aș vrea atât de mult
să îi avem aproape, neprețuit tezaur.
S-au copt gutuile și pere la ferești
iar spuza-și pierde jarul peste mere coapte,
se zbate fericită inima-mi în piept,
când iar îi simt pe-ai mei aproape.
Coșul cu nuci, traista cu struguri,
Algerie și Micodel,
pasul bătrân al celui mare,
bătaia bâtului, nedespărțit de el.
Miresmi-tămâi se simt în jur,
din bradul de la poartă,
verdeața-i ce-atingea gutuiul-nalt,
ce a plecat cu min-ultima dată.
Plâng stelele cu mine-n noapte?
Din aur, cârje i-au făcut bătrânului cu pasul rar;
de după nori, luna-și trimite,
lumina-i palidă, la-al meu altar.

18 noiembrie 2021-Delafield