Mireasa Mea frumos împodobită

Când am trecut pe lângă tine
Zăceai în câmp, trântită la pământ,
Uitaseși ce e rău și ce e bine...
Pierdut a fost întâiul tău veșmânt.

În tradiții te scăldai și-n neputință,
Din Legea Mea nu ți-a rămas niciun cuvânt,
Chiar dacă gândul Meu era să-ți jur credință
Și să închei, pe veci, cu tine legământ...

Eu te-am scăldat în apă ca să fii curată,
Ți-am depărtat noroiul alipit de lut,
Te-am uns apoi cu untdelemn, am zis: „Viață!”
Dorința Mea era să nu știi ce-i mormânt...

Eu ți-am țesut o haină nouă, din al sfințeniei fir,
Eu te-am încins cu bucurie și cu mătase de cașmir.
Pe mâini ți-am pus din nou podoabe, daruri cu care să poți lucra,
Te-am făcut plină de-ndemânare, ca să lucrezi în via Mea.

Cunună înflorită am pus în părul tău,
Să strălucească-n depărtări,
Ca să se vadă a Mea pecete
Și slava Mea de dincolo de zări.

Ți-am dat un semn al stăpânirii,
Să nu te mai întorci, să sapi al câmpului noroi.
În urechea ta ți-am pus cântul așteptării,
Să nu auzi chemările 'napoi...

Așa ai fost... frumos împodobită,
Mireasa sfântă cu un alai deosebit,
O haină-n in... țesută-n pocăință,
Pe temelie tare un templu ți-am clădit...

Cu mâna Mea ai fost hrănită — cu lapte, miere, untdelemn...
Chiar dacă ai fost în lume risipită,
Cu dreapta Mea ai fost sădită,
Să fii al veacului acestuia rău un semn...

Să-ți ducă vestea printre neamuri,
Ca să-nțeleagă toți că Eu sunt Dumnezeu,
Ca-n ziua cercetării lor să vină-n grabă,
Să-și spele hainele în sângele Meu...


---

Să nu te lași acum, când veacul se sfârșește,
Și clipa-ți pare grea ca s-o trăiești.
Deși e greu să lupți — tu te-ntărește,
Din partea Mea primești puteri să biruiești.

Să nu alegi acuma, la sfârșit, o mai ușoară cale.
Eu n-am să caut roade printre spini.
Eu te desăvârșesc prin suferință, prin încercare,
Și harul Meu ți-e de ajuns printre străini.

Eu sunt cu tine și îți întăresc genunchii,
Și mâinile ți le-ajut să le ridici în sus.
Eu slava Mea n-o schimb cu un oarecare —
Numele Meu rămâne, dintre toate, mai presus.

Mai întărește-te cât ești în așteptare,
Te mai unește-n duh cu al îngerilor cor,
Te dăruiește întru totul în închinare,
Și-atuncea pasul părea-va-ți mai ușor.

Să nu-ți pierzi nădejdea — ridică-ți înspre ceruri ochii!
Eu sunt Același Dumnezeu ca ieri...
Înaintează... crede... te ridică
Din miile de gânduri și-ndoieli.

De n-ai primit răspuns în rugăciune,
Gândește-te că-i taină și nu poți s-o pătrunzi.
Inima ta de om nu e făcută doar să știe, să-nțeleagă,
Ci să accepte voia Mea prin totul... absolut!

Îmi proslăvesc prin tine existența,
Și Numele Mi-l port prin tine pe pământ.
Veghează dar și nu lua-n derâdere credința —
Răsplata ta e mai aproape azi ca oricând.

Vorbește-Mi dar de dorul ce te leagă,
Dorința ce o ai pentru meleagul cel de sus.
Ultima trâmbiță suna-va-n depărtare —
Veghează! Stai pe metereze cum te-am pus...

Vorbește-Mi când te-apasă vreo întristare,
Privesc cu drag spre sufletul zdrobit.
Eu văd dorința ta pentru neprihănire —
Și vreau să știi că Eu sunt Cel ce primul a iubit.

De te-ai luptat ca să-Mi păstrezi curat Cuvântul,
Ca slugă bună de-ai slujit, dar și ca fiu,
O piatră-n cununa Mea împărătească...
Te voi chema „Mireasa Mea” — ca Mire să îți fiu.

Te voi chema să vii la pieptul Meu ce-așteaptă,
Să-ți simtă inima ce ți-a bătut doar pentru cer...
Să pot să-ți dau răsplata Mea cu Mână largă
Și partea ta de moștenire să-ți ofer...