Miracol

Tristeți absurde mă încearcă
Când văd că lumea asta întreagă
Aleargă de parcă ei veșnici sunt
Uitând că suntem din... pământ.
Ura, hula, fără sens nu o înțeleg
Invidia, și răutatea ce-o culeg!
De ce... Când buni putem să fim?
Că într-o zi, oricum, cu toți murim!
De suntem regi sau cerșetori,
Cu o moarte toți suntem datori.
Atunci de ce să fim așa de răi,
Să ne urâm, parcă am fi călăi?
Sub soare, dragii mei, toți avem loc
Să aprindem deci al dragostei sfânt foc.
Avem păduri și munți și văi, izvoare,
Oceane, mări, și păsări zburătoare!
Animale, fluturi, și atâtea felurite flori!
Ce ne zâmbesc în sute de culori.
Să lăsăm ura, fuga neloială după bani,
De ce să fim atunci, haini, dușmani?
Când putem fi ca frații pe pământ,
O vorbă bună, zâmbet, un bun gând!
Timpul nu-l deținem, el trece prin noi,
Ne vom vedea la Judecata de apoi.
Dar cât suntem aici să nu uităm
Viața e miracol! Să ne bucurăm.