text Poezii crestine

Minunea Întrupării

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Doru Satmarean
E Minune, că logic nu se poate explica
De s-ar putea explica ar împânzi lumea
Nu-i eveniment cotidian ca multe asemeni lui
Întruparea-I e minune peste limita normalului

Existența lui Dumnezeu și-a Bibliei veridicitate
Au fost dea lungul vremilor cele mai contestate
Pe Dumnezeu, oamenii nu-l pot vedea și pipăi
De aceea nu cred în El și spun că nu ar fi.

Multe lucruri n-au văzut oamenii și cred în ele
Ușor de crezut că-s pipăibile și credință nu trebuie
Dar credința-n Dumnezeu ar crea obligații în viață,
Așa mai bine nu cred și obligații n-au în viață.

De ce cred cei ce cred că există Dumnezeu?
Nici ei nu l-au văzut și totuși cred în Dumnezeu
Cei ce cred în El citesc Biblia și cred cuvântul
Ea e plină de argumente vrednice de tot crezul.

Tot ce e bun pe lume reprezintă întruparea Lui
O ființă a binelui, cauză a dreptăți și adevărului
Lumea e plină de idei contradictorii și confuz
Dar nici o idee nu dă viață, nu este de-ajuns.

Nu S-a întrupat să ne aducă idei, avem destule
Nici filozofii și dezbateri pe seama-I, interminabile
El a venit cu promisiunea vieții veșnice, mântuirea
Și cei ce cred în jertfa Lui primesc promisiunea.

Dar există multă necredință-n lume, în jertfa Sa
Oameni-s obișnuiți să gândească logic cu mintea
Știința oferă argumente și teorii uneori demonstrate
Pe când Dumnezeu cere credință și loialitate.

Demonstra poate și Dumnezeu, are ce și cum...
Dar mântuirea-i prin credință și asta-i cere la om,
De-ar face demonstrații n-ar fi nevoie de credință
Atunci ar vedea toată lumea că totu-i e cu putință.

Știința nu conține miracole, pentru ea totu-i pe față
Totul îi e gol și descoperit, miracolele o încurcă
Oare ce crede lumea, de ce Întruparea Lui pe pământ?
Ca să aibă un Crăciun cu daruri de mâncat și băut?

Nu, Isus S-a întrupat să se jertfească pentru om
Să-L scape de pedeapsa păcatului a suferit enorm
Lumea sărbătorește Crăciunul și mulți nu știu de ce
De nu se întrupa Isus aveau saturnalii și-n veșnicie.

Cu ocazia Crăciunului oamenii fac daruri unii altora
Dar niciunul nu se dăruie personal de dragul tuturora
Dumnezeu a făcut un mare dar lumii întregi odată
S-a dăruit pe Sine omeniri și de-atunci tot așteaptă.

Așteaptă ca lumea să-i fie recunoscătoare
Oamenii să-i dăruiască inima, in ea să intre
Dar lumea e tot mai rea, mai nerecunoscătoare
Pe zi ce trece e tot mai rea stăruind în păcate.

Darul cel mai mare ce lumea nevoiește
Ce nu mai trebuie înapoiat, că n-are folosire
Nu-i de natură industrială, avar comercializat
E darul mântuiri ce Isus prin Întrupare l-a dat.

El S-a întrupat pe pământ ca necesitate umană
Ce nu putea fi satisfăcută de nicio ființă terestră
El a știut asta, a fost planul Său de la-nceput
Și-a pogorât personal și S-a întrupat pe pământ.

Acesta s-a plănuit de la început, de la cădere
Și Dumnezeu a promis că va fi această Întrupare
Istoria lui Israel a fost timpul așteptări, a nădejdilor
Și prin Întruparea lui s-a împlinit timpul profețiilor.

Odată cu întruparea, s-a încheiat așteptarea,
Cu El a adus pe pământ răscumpărarea, mântuirea
Lumea a primit-o cu rezerve ca lumea de-acum
Pentru lume va fi greu la a doua venire, de-acum.

Venirea Lui să-și i-a biserica este aproape
Așteptarea Lui ca Mântuitor este pe terminate
Câtă parte din creștinism e sigură că va fi luată
Credință va găsi oare în biserica ce-L așteaptă?

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>