Minunea de neînţeles

Se-albeşte noaptea...

Se dezmorţesc în glasuri, păsări,

Spre cer se-nnalţă-un vultur,

Se urcă-n cercuri care pier.

O cucuvaie ţipă în răspăr,

Căci şi-a pierdut

Bastonul de vedere!

Şi fără veste, noaptea, se ... deşiră... piere...

'N trezirile de dimineaţă.

Tot ce e viu,

Se trezeşte spre... 'nviere.

Se văd bobiţele de rouă,

Sunt cupele de apă pregătite,

Pentru mieluţii ce se opintesc,

Să se ridice de lîngă mame-calde,

Cu picioarele împleticite.

Se leagănă pe ram dragi turturele,

Se-ngînă, povestindu-şi între ele,

Ce au visat...

În noaptea ce, tocmai s-a îndepărtat.

Se-aud mugiri de dimineaţă,

Cînd vitele la verde ies,

Şi totul a prins iarăşi viaţă,

Minunea e de ne'nţeles!

Minunea, e de ne'nţeles!