Minunea cu Undelemnul

Cu ochii plânşi de viaţa ei amară!
O văduvă rămasă cu doi fii.
La Elisei s-a dus ca să îi ceară
Un sfat de aş scăpa al ei copii!

Cu glas duios o întrebă Profetul
Ce ai în casă? -Cum vrei să te ajut?
Am doar puţin ulei şi-acela-i totul
Iar viaţa mi se duce spre mormânt;

Atunci mi-a dat poruncă omul sfânt
Ca să adun mai multe vase-n casă,
Să nu-mi dau fii slugă pe pământ
Îndestulată hrană s-am pe masă.

Întocmai am făcut cum mi s-a spus,
Iar uleiul curgea fără încetare!
Căci binecuvântare mi-a adus
Cerescul Dumnezeu, prin îndurare

Am adunat eu vase de-mprumut
Întocmai cum poruncă mi s-a dat,
Şi vasul cel din urmă s-a umplut,
Iar Dumnezeu lucrarea şi-a-ncheeat.

Ce mare har din cer noi am primit
Ah, fii mei: Cum oare vom grăi!
Cum oare vom lăuda pe Tatăl sfânt?
Căci El cu milă înspre noi privi.

Din ceruri, îndurarea ne-a cuprins!
Şi imposibilul luă fiinţă.
Parcă copaci-n flăcări s-au încins
Storcând uleiul, dândune-o speranţă

Atins de îngeri locul casei mele
Simţe-am puterea slavei coborând,
Parcă plute-am atuncea printre stele,
Oh, fii mei, e cerul pe pământ.

Iubitul meu să-ţi fie un exemplu
Când ai o încercare pe pământ,
Încrede-te în Domnul şi în Templu,
Să-i spui în rugă Tatălui Cel sfânt.

Căci totul e la Domnul cu putinţă
Doar El aşteptă rugăciunea ta,
El vrea să vadă, dacă ai credinţă
Şi-atunci problema, se va rezolva!

Din cerul slavei va veni iubirea
Şi binecuvântare va aduce,
Iar când aici Îşi va-mplini lucrarea
Vom fi cu El unde e veşnic pace.

04.10.2008