Minciuna

MINCIUNA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

În mulţimea de păcate
Din paharul urâciunii,
Cel mai urât dintre toate,
Este păcatul minciunii.

Ura...Cine n-o cunoaşte?
Chiar şi-un viespe supărat,
Cine-l vede-l ocoleşte,
Să nu fie înţepat.

Desfrânarea...prin veşminte
Poţi ca să-i deosebeşti;
Îi cunoşti pe-mbrăcăminte
Pe acei care-s fireşti.

Îndoiala se pronunţă
Punând semnul întrebării.
Îndoielnicul renunţă
Chiar şi-n pragul vindecării.

Şi pe lacom îl poţi prinde
El încontinuu adună;
El şi sufletul şi-l vinde,
Pentru o viaţă mai bună.

Şi fricosul se trădează;
El şi umbra o fereşte.
Cel fricos numai veghează,
Fiindcă frica-l stăpâneşte.

Primejdia cea mai mare
Poartă-n sânul ei minciuna;
Mincinosul mască are,
El se-ascunde-ntotdeauna.

Cine ar putea să ştie
Că a spus adevărat?
Dacă n-ai o mărturie,
Deseori eşti înşelat...

Ai putea pe zumzăite
Să spui viespe sau albină?
După vorbele vorbite
Adevăr e? sau minciună?

Ai putea după culoare
Să spui dulce sau amar?
Şi ai fi dus în eroare
Dacă n-ai gusta din dar.

Ai putea prin iscusinţă
Limpede să pipăieşti?
Dacă n-ai avea credinţă
Darul să-l deosebeşti...

O, minciună blestemată,
Otravă de basilic!
Câtă lume-i înşelată
De-al minciunii şiretlic!

Priviţi umbra din grădină
Chip de şarpe-a îmbrăcat,
Prefăcându-se lumină,
Strecură primul păcat.

Când perechea omenească
Au călcat porunca bună,
El le-a zis c-o să trăiască
Dar aceasta-a fost minciună.

Şi pisica se smereşte
Vrăbioara nici nu ştie,
Când pe vatră se târăşte,
Îi oferă prietenie.

Dar la urmă păsărică
Poate fi cât de drăguţă,
Tot n-o mai iartă pisica
Când o vede sub lăbuţă.

Sub amprentele minciunii
Se usucă flori şi spini.
Şi-nţelepţii şi nebunii,
Pier ca vulturii străini.

Unii oameni mint de frică;
Alţii, pentru scopuri mari;
Prin minciună se ridică
Să devină cât mai tari.

Unii mint doar de plăcere
Din minciună îşi fac artă;
Alţii, ca să facă-avere
Au ajuns cu "gura spartă."

Alţii, numai să domnească
Din minciună îşi fac spadă;
Scopul să le propăşească
Mint pe-ascuns, să nu se vadă.

Alţii pentru bani sculptează
Fantezii ironizante;
Nu le pasă că-şi pătează
Cinstea, cu lucrări sfidante.

Astăzi sunt mai complicate
Diademele minciunii;
Având unghiuri încurcate
În şablonu-înţelepciunii.

Azi mai mult ca-n lumea veche
Sunt atâtea demonstrente;
Toate parcă-s cu pereche
Şi apar tot noi curente.

Şi mai mult ca vrăjitorii
Vechilor astartee,
Astăzi vin şi scriitorii
Noi concepţii să ne deie.

Arta şi literatura,
Scepticele congregaţii,
Înversează şi natura
După gust şi inspiraţii.

Fizicienii, atomiştii,
Ei vorbesc, ei au cuvântul,
Astronomii şi chimiştii,
Parcă ei conduc pământul.

Arborul neurologic
Ascendentul medical,
Înstitutul pedagogic,
Colegiul profesoral,

Toţi uniţi mână cu mână
Adevărul l-au schimbat.
Oamenii cred în minciună.
Nu mai cred adevărat.

Cu atâta uşurinţă
Curmă totul în tăcere.
Sigilându-le-n "ştiinţă"
După gusturi şi plăcere.

Şi că toate-s întâmplare,
Iată spiritul minciunii,
Cum s-a răspândit de tare
Şi i-a înşelat pe unii.

Parcă ei au dat culoarea
Şi parfumul şi dulceaţa,
Parcă ei au dat mişcarea,
Şi fiinţa, şi viaţa.

Parcă ei conduc micronii
Al văzduhului pliant;
Atmosfera, neutronii,
Ce se mişcă în neant...

Parcă ei au pus motorul,
Universul în mişcare;
Dirijat de Creatorul
După lege fiecare.

De fapt, nu e de mirare
Pentru cel necredincios,
Când şi cei de la altare
Au pus adevărul jos.

O, şi câtă amăgire!
Bietul om neştiutor,
Cum e dus în rătăcire
De făţarnicul păstor.

Pentru propria pierzare,
Ei pun adevăru-n drum,
Iar ca bază de-nchinare,
Se sfinţesc... numai cu fum.

Alţii, au o formă sfântă,
Dar tăgăduiesc puterea;
Înteresul îi frământă
Înteresul e plăcerea.

Căci de cumva se iveşte
Şi apare vre-un prooroc,
Repede îl şi opreşte
Şi-i dă lecţia pe loc.

Luând sabia Scripturii
Şi loveşte, şi atacă;
Dar când vezi, -din duhul urii-
Duhul care nu se pleacă.

Nu e inima iubirii,
N-are pe frunte cununa,
El e un produs al firii
Că e prieten cu minciuna.

Asta-i era nucleară
Veacul nostru modernist,
Adevărul scos afară
De creştinul ateist.

Ţânţarul e pus în sită
De aleşii oratori;
Iar câmila-i înghiţită
De aceşti predicatori.

Se caută numai talente,
Nu se mai caută credinţă;
În Biserică-s prezente
Spirite de iscusinţă.

Asta-i era cu percepţii
Transformată foarte fin,
Tot mai noi şi noi concepţii,
An de an apar şi vin.

Asta-i era cu sfiroze,
Era noastră foarte fină,
Aranjată doar în poze,
Pentru veacul ce-o să vină.

Asta-i era cu miraje,
Ăştia-s fiii lui Avraam,
Printre ceilalţi la plaje,
În costumul lui Adam.

Asta-i era pregătirii
Cu spectacole sonore,
În lucrarea mântuirii
Orchestraţiile lui Core.

Era noastră cu sonete
Cu cea mai îngustă gală,
Împărţită în cvartete
Care cântă doar de fală.

Asta-i era ce nu-i place
Adevărul în iubire;
Asta-i era care-şi face
Predici după-nchipuire.

Fraţii mei, cu pocăinţă
La cărarea-nţelepciunii,
Să ne-ntoarcem cu credinţă
De la căile minciunii.

Dezbrăcaţi-vă de starea
Prefăcută şi mascată;
Să puteţi primi iertarea,
Starea cea adevărată.

Adevărul să ne fie
Şi în inimă şi-n frunte,
Dacă vrem în veşnicie
Să stăm pe cerescul munte.

AMIN