text Poezii crestine

Mileniul trei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gheorghe Barbu
Din trecutul infinit sta pe tron un Mare Nume,
Si Acesta-I Dumnezeu cu atâtia soli în lume!
De Renume printre astri ce-I puternic laudat,
N-ar putea sa fie altul decât Vesnicu'Mparat.
Cel ce vine din vecie si se duce-n vesnicie,
Universul stapâneste îl cutreiera si-l stie!
Pe Vestitul Imparat nimeni n-ar putea ajunge,
Iar din râvna pentru bine, El tot raul va înfrânge.
El e vrednic sa primeasca toata slava si marirea,
Fiindca le-a creat pe toate; tine-n palme omenirea!
Este-nconjurat de îngeri, heruvimi si serafimi,
Dumnezeu sta-n stralucire peste lauri, peste culmi.
Iar când stele sclipitoare izbucnesc în bucurie,
Ori când fiii Sai alesi striga-n cânt de veselie,
Domnul Isi primeste slava ce e vesnic meritata
Fiind singur în masura sa primeasca cinstea toata.

Din vecie în vecie nu-i ca El alt Dumnezeu,
Care le-ngenunche toate de la demon pân-la zeu!
El Stapânul tuturora peste heruvimi si îngeri,
Ar putea la razvratiti sa produca mari înfrângeri!
Din-nainte de-a fi lumea ce-a venit prin El la Viata,
Miliarde L-au slujit si-I privesc slavita Fata.
Dar, între ei a fost un înger ce umbla semet prin cer,
Ce-ngrozeste-o lume întreaga el temutul Lucifer!
Ins'Acela Prea Inalt ce nu da la rai...crezare,
I-a taiat atunci puterea sa-l trimita la pierzare!
Ca sa-si piarda stralucirea dintre stele, dintre sori,
Sa-l înghita iadul vesnic unde-s viermi îngrozitori!
Fiindca s-a-naltat pe sine pâna sus la Dumnezeu
Si sa-I fie deopotriva el credea ca nu-i...prea greu!
De trufie fiind plin si cu inima-ngâmfata,
Nu crezuse-ntr-o zdrobire de la Dumnezeu vreodata!
Ori sa-l lase ca s-ajunga dintr-un înger glorios,
O fiinta decazuta plin de hula, ticalos.

El e fiara cea vicleana ce s-a travestit în sarpe,
Când pe Domnul în Eden omul Il urma-ndeaproape.
El e cel care-a mintit în Eden prima pereche
Si sa-l faca sa traiasca tot de-atunci în firea veche!
El e cel care instiga la razboaie si la ura,
Chiar si daca Domnul cere sa iubim fara masura!
Nu-i în Universu'acesta cum e el mai de temut,
Si sa poarte-asa un nume ca sinistrul Belzebut!
El balaur foarte mare ce înseala-ntreaga lume,
Ar dori din Cartea Vietii sa se stearga orice nume!
El e-al nostru mare dusman îndraznet si tupeist,
Caci din înger de lumina a ajuns un Anticrist!

Tot de el s-aduce vorba când se spune de Satana,
Când voia sa-ncurce pruncii sa-L primeasca cu osana.
El ar vrea sa-l ascultam când în noi instiga vrajba,
Sa cadem din Harul Vietii, straduindu-ne degeaba!
Iar când Domnul pentru noi S-a rugat si a postit,
A venit cu îndrazneala si pe El L-a ispitit!
Tot Satana e acela ce la Domnul a strigat,
Sa coboare de pe cruce, sa ne pierdem în pacat.
El e fiul faradelegii care-n Templu va intra,
Ca sa spurce jertfa sfânta si s-o poata spulbera.
El va face sa se-nchine si la fiara multa lume,
Toti acei ce-n cartea vietii nu au fost trecuti pe nume!
Iar dovada de-ngâmfare, ce o poarta-n el mereu,
O va da atunci în Templu, sa se creada ...Dumnezeu!
Insa dup-aceste rele ca si cum n-ar fi-ndeajuns,
Va calca-n picioare totul el crezându-se neînvins.

Dar prin faptul ca la Dmnul nu e bine sa te-nalt,
Va trimite-atunci un înger ca sa-l puna într-un lant!
Si balauru'ngânfat, sarpele cel vechi si mare
Care-nseal-o lume-ntreaga ca s-o duca la pierzare,
Va fi legat cu grija si-aruncat jos în Adânc
Sa nu mai fie ura de la buni' si pân-la prunc!
Si va fi tinut acolo pentru mia cea de ani,
Ca sa scape omenirea de razboaie si dusmani.
Pe pamânt va fi o pace si de ONU mult visata,
Ca sa nu mai fie lumea de rachete asa stresata.

*

Când din ceruri Imparatul pe pamânt din nou coboara,
Uragane si taifunuri toate atunci or sa dispara!
N-or sa fie boli si ciume, sinucideri, inundatii
Iar spre ura si minciuna, nu te-or mai înpinge altii!
Chiar si lupul fioros care nu-i un ierbivor,
Se va însoti cu mielul, chiar de-a fost un carnivor!
Iara regele din stepa cum e leul printre fiare,
Va trai atunci în pace printre oi, pazind mioare!
Iar din sabii se vor face seceri, coase cât si pluguri,
Dar nici bombe n-or sa fie sa mai arda multi în ruguri!
Seisme, nu vor fi ca pamântul sa-l mai miste!
Nici ogive nucleare sa murim ca niste...muste.
Israelul va îmbraca o mantie-n sarbatoare,
Când popoare pentru Domnul vor ajunge la închinare.
Fiindc-acel care-a umbrit lumea în dureri si jale,
Va fi-nchis si ferecat, în pofida "vrerii" sale.

"Inainte sa Ma cheme" - spune Domnul iertator,
"Voi privi atunci în graba spre iubitul Meu popor"!
Caci viata în Mileniu se va-ntinde zile multe,
Când le iarta Tatal toate si de El or vrea s-asculte.
Nu vor creste vite multe pe straini sa-mbogateasca,
Si nici case nu vor face ca de hoti sa le pazeasca!
Tot ce ei atunci vor face pe pamânt or stapâni,
Si în cele zece veacuri ce-au zidit vor mosteni.

*

Apoi, niste "lojii" de domnie se vor instala îndata,
Sa se-ajeze atunci în ele cei ce-or tine judecata!
Si în fata celui juriu ce în ceruri va fi pus,
Vor veni cu toti aceia ce-au fost martori, lui Isus!
Fiindca n-au slujit la fiara, la proorocul minciunos,
Vor iesi din nou la viata si vor fi ai lui Cristos.
Fericiti sunt toti acei care-au prins prima-nviere,
Ca în mia cea de ani ei sa n-aiba vreo durere.
Fericiti vor fi martirii care n-or avea pecetea,
Caci în ceruri pe vecie, nu-i va prinde foamea, setea.
Nu va fi uitat nici unul care-a plâns si a rabdat,
Când în drum spre Canaan ei pe Domnu-au laudat.
De aceea sa fii gata caci curând El va veni,
Cu fiinta ta întreaga catre cer tu poti râvni!
Si asa noi catre glorii s-alergam acum cu totii,
In secret veni-va Domnul cum în noapte umbla, hotii.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În Smerenie să trăiți
În Smerenie Trăiți,Plini de Har ca să fiți.Domnului fiți Predați,La cer ca să fiți înălțați.Dacă-n viața ta primești,Toate Cuvintele Dumnezeiești,În mână, Domnul te va ține,Și durerile vor fi puține.P... Citeste mai mult >>
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne!!...
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne! ! ...Lucrurile, ce-Ți plac Ție:-Viață, pace, armonieȘi-a, iubirii-nvățătură,Le-ai pus, Doamne, în naturăBogate peste măsură! ...În toată zidirea Ta,Sunt comori de... Citeste mai mult >>
Tu le-ai făcut sunt toate ale Tale!!
Tu le-ai făcut sunt ale Tale! !Făcut-ai Doamne pe pământ,Și multe lucruri și ființe,Și omul cu discernământ,Ce are multe cunoștințe...Pe el stăpân pe toate cele,Create de puterea-Ți, mare,Cu gând, să... Citeste mai mult >>
Fiu al Celui Atotputernic!!...
Fiu al Celui Atotputernic! ! ...Plinitor al legilorȘi Domnul puterilor,Înmulțirea pâinilorȘi mierea albinelor,Cuvânt creator,Tată, al orfanilor,Regele regilor,Păstor bun al oilor,Domnul, nostruCe revi... Citeste mai mult >>
Pe palma Lui
Iubirea divină, ce face minuni,Te ține pe tine, să nu cazi în lumi.Te are pe palmă, în ochii frumoși,Și nu este altul decât însuși Hristos.Când cade dorința de-a merge înainte,Tu cântă mai tare cu mul... Citeste mai mult >>
Când ție greu
Când ție greu și amară îți este viața,Tu să alergi la Dumnezeu.Cere-I Lui să vegheze,Să te binecuvânteze.Când toți te părăsescȘi sprijin nu mai ai,Tu nu uita căci în cerTu totul ai.Când simți durere î... Citeste mai mult >>
Toate au un timp
Toate au un timp,Toate au un sfârșit,Căci nimic nu este etern sub soare,Nici pământul, nici marea.Toate au un timpȘi, în curând, se va sfârșiTot ce de la început era,Chiar și viața mea și a ta.Toate a... Citeste mai mult >>
Itinerar al vieții
Itinerar al viețiiNe-ai îndulcit, DOAMNECu mierea albinelor,Gustul nepieritor al pâiniiCu mireasma și floarea grădinii,Cu apă, din al Stâncii izvorȘi mai ales, cu Harul Luminii,Gândirii noastre, n-ai... Citeste mai mult >>
De crezi că toți îți vor bine
De crezi că toți îți vor bine,Tu amarnic te înșeli,Căci nimeni nu vreaSă ai mai mult ca el.De crezi că îți urează de bineCând vine pe la tine,Amarnic tu te înșeli,El vrea să vadă că nu ai mai mult ca... Citeste mai mult >>
Te aștept cu dor Isuse Hristoase
Te aștept cu dor Isuse HristoaseTe aștept cu dorSă revii pe-un nor,Cuvânt creator,Domn, al domnilor,Nefiind perfectDe la tine-așteptSă îmi ierți păcate,Să mă pui de-o parte,Fiindcă Te-așteptSă mă fac... Citeste mai mult >>