Milă voiesc

Milă voiesc

Cineva întindea mâna lui
Și cersea mila-oricui,
Am simțit un gând ce mă mustră
Si inima mă îndeamna: ajută!

Era cel căzut între tâlhari,
Eram sigur de asta.
Omul era plin de răni,
Trupul încă-i sângera.

Am fugit la două case de mine
Și-am strigat: Creștine, Vecine!
Cineva-i jos în țărână,
Vino să-l luăm în mașină.

„Mașina-i curată și-i aranjată,
Străinul de care-mi vorbești
E hoinar și-are fața murdară,
Lasă-mă cu-astfel de vești.”

La alte două case de mine
stătea un alt frate aproape,
Bătui disperat în neștire
Căutând ajutor cu suspine.

„Nu pot să te-ajut, frate dragă,
Acum mă rugam și citeam.
Dar oare străinul din stradă
Este cu Domnul vreun neam?”

Și fugii disperat și trist
La alt frate vecin,
Încercând cu-amar să insist,
El replică cu alin:

„Cred că-i înțelept și frumos,
Scumpul meu frate-n Cristos,
Să vorbim cu al nost’ comitet,
Poate-l ajută urgent.”

Ieșii disperat și căutai pe străin.
Se vedea că-i un om de departe,
Aplecat peste el și cu chipul divin,
Era o minune: Cineva-l luase pe brațe.

Ochii-mi lăcrimau, erau abătuți,
„L-am pus la ușa ta să-l ajuți
Milă Voiesc și ca să fii o lumină!”
Zise Faptura cu-o voce divină.
Simion Ioanăș