Mi-e viața pustie

Mi-e viața pustie adesea și rece,
Dar harul divin mie-mi este deajuns,
Zdrobit stau la cruce și-aștept ca să plece,
Durerea ce inima azi mi-a străpuns

Aștept să străpungă o mână azi norii,
Ce vor tulburare ca mie să-mi dea,
Căci vreau ca să simtă ființa-mi fiorii,
Ce vin doar de sus, mângâieri să îmi dea.

Mi-e astăzi privirea-n pământ aplecată,
De greul din vremea ce-n faț-a venit,
Cu șoaptele ei ce îmi spun că uitată,
Mi-e viața ce-i treacăt aici pe pământ.

Dar știu că-i o luptă pe viață și moarte,
Ce vrea al meu suflet să fie pierdut,
Ce vrea să mă ducă pe cale departe,
De vremea divină doar cu început.

Mi-e sufletul astăzi mâhnit de-ntristare,
Căci umbrele negre, doar teamă i-au dat,
Mâhnirea e-adusă de șoapte străine,
Ce-n zi dar și-n noapte, spre mine-au strigat.

Aștept ca din nou să-mi ridice privirea,
O cald-adiere de vânt ce-o doresc,
Ea poate s-aducă fior de iubire,
Ca eu iar să pot ca să spun că iubesc.