Mi-e inima pătrunsă

Mi-e inima pătrunsă,
De-al Tău cuvânt Isuse,
Mi-e golul mult prea mare,
Acel de dorul Tău,
Mi-e pasul pe-acea urmă,
Doar Tu ce ai lăsat-o,
Pe ea aș vrea întruna,
Isuse să fiu eu.

Mi-e viața-ntr-o mireasmă,
De viaț-aducătoare,
Mereu ce mă îmbie,
Într-un miros de cer,
Ce-ntruna mă îndeamnă,
Să fiu pe calea bună,
Departe de a celor,
Care pe-a lor ei pier.

Privirea ațintită,
Spre cerurile-nalte,
Mă ține doar departe,
De tot ce-i pe pământ,
De-a lui îngrijorare,
Necazul plin de lacrimi,
Căci m-a făcut întruna,
Pământul doar să plâng.

El mi-a adus durere,
Și multă frământare,
Dar Tu doar alinare,
Atunci când te-am chemat,
Mi-e fața către Tine,
Ea Doamne azi întoarsă,
În urmă las și umbre,
Și șoapte ce nu tac.

Eu las un timp ce mie,
Mi-aduse întristare,
Rămâne-n urmă totul,
Ce-a fost doar dureros,
Și azi a mea privire,
Te are ea în față,
Te vede printre toate,
Pe Tine drag Hristos.

Îmi este-a mea ființă,
În clocot totdeauna,
Chiar și sub ploaia rece,
Ea stinsă nu va fi,
Căci focul de iubire,
A dragostei eterne,
Nimic și niciodată,
Nu-l poate nimici.

Sub aripa întinsă,
M-adăpostesc eu astăzi,
Voi sta întotdeauna,
Acolo sunt păzit,
De guri ce-aduc durere,
Priviri răutăcioase,
Ce-ar vrea ca să mă vadă,
Mereu numai zdrobit.

Privesc doar înainte,
Prin ce-ntâlnesc în viață,
Să treacă las de mine,
Furtuna cu-al ei val,
Căci vreau s-ajung la Tine,
Te văd cum totdeauna,
Cu brațele deschise,
Tu mă aștepți la mal.