Mi-e dragă țara, România Mare

Mi-e tare dragă vatra strămoșească,
Îmi place mămăliga de la noi,
Opinca în răbdare să pășească
În urma unui car cu patru boi.

Mi-e dragă ia-n râuri înflorate
Și sumna ninsă în potop de crin,
O horă-n care suntem „soră”, „frate”
Și frunzele doinide-n glas divin.

Mi-e dragă și cămașa și sumanul,
Portul românesc decent, frumos,
Cum îl purta în sărbători țăranul,
Când se-nchina în templu, Lui Cristos.

Mi-e dragă brazda întoarsă, mănoasă,
Sufletul reavăn de plugar mi-e drag,
Spicul de Aur, Pâinea de acasă
Și porțile cu busuioc în prag.

Mi-s dragi trudiții când se-adună seara
Și frâng cu mulțumire pâinea noastră,
Căci și-au umplut prin truda lor cămara,
Mi-e dragă şi gutuia din fereastră.

Mi-e drag și cimitirul, chiar și atunci
Când va avea adrese virtuale,
Căci nu vor mai fi lemne pentru cruci,
Doar flori de liliac, cruci de petale.

Mi-s dragi Carpați cu trena decupată,
Căci și-o vor prinde iar la cingătoare
Și vor hori în lanț, ca altădată,
Mi-e dragă țara, România Mare.

Stăpânul meu Atotputernic, Mare,
Te rog din suflet, vino cu grăbire,
Tu Care-ai pus și mărilor hotare,
Fă țara mea o oază de Iubire.

Că-n Țara scumpă, fără de morminte,
Numai Iubirea va intra pe porți,
Toți românii, dar, să luăm aminte,
Lăcomia, ura ne fac tâlhari, hoți.