Mi-e dor să plâng de bucurie

Mi-e dor să plâng de bucuria,
Ce-o voi avea când va veni,
Pe nor din slavă veșnicia,
Când suferința va sfârși.

Aștept mereu cu nerăbdare,
Să treacă iute vremea grea,
Privind cu dor spre-albastra zare,
Eu nu opresc... alerg spre ea.

Mi-e dor să plâng de fericirea,
Ce mă asteaptă după nori,
Spre ea mereu ridic privirea,
Ca să zăresc al vieții zori.

Mi-e inima nerăbdatoare,
Să odihnesc la pieptul Său,
Am o dorință... este mare,
De-a fi în veci cu Dumnezeu.

Mi-e dor de casa cea senină,
În care sunt eu așteptat,
Ființa mea de doruri plină,
Spre ea aleargă ne-ncetat.

Ca să opresc nu vreau o clipă,
M-asteaptă Mirele iubit,
Nu-mi este viața o risipă,
De Dumnezeu sunt mântuit.

Mi-e dor de străzile de aur,
De apele ce n-or seca,
Un dor aprins este-un tezaur,
Să am mai mult... nimic n-aș vrea.

Căci toate mie mi-au fost date,
Prin jertfa sfântă ce-a adus,
Acel ce astăzi nu-i departe,
El este Domn, este Isus.

Mi-e dor de clipele-mpreună,
În locul celor mântuiți,
Ce vor purta ei o cunună,
Căci pe pământ au fost grăbiți.

Grăbiți să stea pe-o treaptă joasă,
Smeriți, umili la crucea Sa,
Grăbiți în dragostea focoasă,
Slujind mereu... și-n lupta grea.

Mi-e dor de Țara de lumină,
În care noapte nu va fi,
De dragostea cea cristalină,
Mi-e dor mereu... în orice zi.

Să mă conducă vreau iubirea,
Sub cerul ce va fi senin,
Mi-e dor mereu de nemurirea,
Spre care nu sunt azi străin.
Amin