Mi-e dor Isuse să te strâng în brațe

Mi-e dor Isuse să te strâng,
În brațe-n clipa-n care plâng,
Dar și de cea în care noi,
În părtășie amândoi,
Stăteam până în zori de zi,
Fără vre-o clip-a obosi,
Fără de-a ști cum se ducea,
O zi cu Tine-n viața mea.

Sau noaptea-n care noi stăteam,
Și-atât de multe povesteam,
Chiar dacă lacrimi se scureau,
Doar fericire mi-aduceau,
Căci Tu ai fost, și ești și-acum,
Acel ce mie pe-acest drum,
Mi-ai dat atâtea bucurii,
Să nu pierd dragostea dintâi.

Mi-e dor Isuse să cobori,
Ca și atunci când printre nori,
Mereu vedeam lumina Ta,
Când calea mea o lumina,
Ca să înaintez ușor,
Te-ai îngrijit să nu cobor,
Sub norii ce se adunau,
În calea mea când apăreau.

Se scuturau deasupra mea,
Când mâna Ta mă apăra,
De stropi și de săgeți de foc,
Când parcă se opreau în loc,
Acei nori Doamne ce vroiau,
Pe cale să m-așez... să stau,
Să nu înaintez nicicum,
Isus pe-al mântuirii drum.

Mi-e dor Isus de glasul Tău,
Ce răsuna atunci când eu,
Pășeam cu greu pe calea Ta,
Furtuna când se arăta,
Din ea mereu m-a izbăvit,
Doar vocea Ta Isus iubit,
E cea în ea ce m-a condus,
Privirea mi-a ținut în sus.

Doar glasul Tău mă ridica,
Din groapa care mă-nghițea,
El mă ducea mereu la mal,
Când marea ridica vre-un val,
Doar glasul Tău blând și duios,
Din vântul cel mai furios,
Sub soarele ce răsărea,
Mereu... mereu mă conducea.

Mi-e dor la pieptul Tău să stau,
Căldura Ta s-o simt eu vreau,
De el eu nu m-aș dezlipi,
Orice în viață ar veni,
Căci doar acolo am simțit,
Iubirea ce m-a copleșit,
Și nu aș vrea s-o pierd vre-odat,
Iubitul meu sfânt Împărat.