Mi-e dor de părtășie

Mă arde-n piept un dor după acele vremuri,
Când în genunchi spre Tine, o, Doamne, mă-nălțam.
Și-n sfanta părtășie, din inima-mi de cioburi
Tu mi-o făceai întreagă, punând pe răni, balsam...

Și-n fiecare seară, mă-nghesuiam la Sânu-Ți
Și mă luai în brațe, cum numai Tu știai.
Și-ți aduceam ofrande, din mii de frumuseți,
O inima zdrobită, ce-atâta o iubeai.

Era o sărbătoare în inima-mi de jar
Și parcă ceru-ntreg, în noi se cobora.
Aș fi rămas cu Tine, în brațu-Ți milenar,
Să-ți cânt iubirea sfântă, cum o făcea Debora.

Dar într-o zi păcatul, cu pofta-i, ma vrăjit
Și am plecat nebun, pe căi îndepărtate.
Tu m-așteptai la ceasul de rugă-n asfințit,
Eu alergam pustiu pe calea de păcate.

Și te-am lăsat acolo ani buni la rând, Iubire,
Tu-ai așteptat tăcut cu brațul larg deschis.
Dar n-am venit, căci alergasem atâta în neștire
Și-atat de mult fugitam spre noapte si abis...

Și-am adunat în piept atât de grea povară,
Că am cazut zdrobit, sub greutatea ei
Și-am plâns acolo-n noapte, ca și odinioară,
Când ne prindea în ruga, lumina cald-a zilei.

Și ai venit, o Doamne, cu pasul Tău domol
Și mi-ai luat povara ce m-a zdrobit sub ea,
M-ai ridicat în brațe, eram atat de gol,
Mi-era așa rușine de-nfățișarea mea...

Dar m-ai iubit și-atuncea, Isuse Domnul meu
Și-ai strâns din nou inima mea, de cioburi.
Te-ai aplecat spre mine, Tu, Fiu de Dumnezeu
Și ai murit, primind în locul meu, batjocuri.

Și azi mai plâng păcatul meu cel mult
Și-mi pare rău de anii ce i-am pierdut departe.
Dar stând în părtășie cu Tine, vreau s-ascult,
Că într-o zi tot dorul va disparea în noapte.

Și fi-vom împreună pentru vecie-odată,
Când vei veni, mireasa să ți-o răpești pe nori
Și vom cânta-mpreună cântarea minunată,
A celor care-au plâns, dar sunt BIRUITORI!

AMIN