text Poezii crestine

Mi-e dor de părtășie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Magda Morosan
Mă arde-n piept un dor după acele vremuri,
Când în genunchi spre Tine, o, Doamne, mă-nălțam.
Și-n sfanta părtășie, din inima-mi de cioburi
Tu mi-o făceai întreagă, punând pe răni, balsam...

Și-n fiecare seară, mă-nghesuiam la Sânu-Ți
Și mă luai în brațe, cum numai Tu știai.
Și-ți aduceam ofrande, din mii de frumuseți,
O inima zdrobită, ce-atâta o iubeai.

Era o sărbătoare în inima-mi de jar
Și parcă ceru-ntreg, în noi se cobora.
Aș fi rămas cu Tine, în brațu-Ți milenar,
Să-ți cânt iubirea sfântă, cum o făcea Debora.

Dar într-o zi păcatul, cu pofta-i, ma vrăjit
Și am plecat nebun, pe căi îndepărtate.
Tu m-așteptai la ceasul de rugă-n asfințit,
Eu alergam pustiu pe calea de păcate.

Și te-am lăsat acolo ani buni la rând, Iubire,
Tu-ai așteptat tăcut cu brațul larg deschis.
Dar n-am venit, căci alergasem atâta în neștire
Și-atat de mult fugitam spre noapte si abis...

Și-am adunat în piept atât de grea povară,
Că am cazut zdrobit, sub greutatea ei
Și-am plâns acolo-n noapte, ca și odinioară,
Când ne prindea în ruga, lumina cald-a zilei.

Și ai venit, o Doamne, cu pasul Tău domol
Și mi-ai luat povara ce m-a zdrobit sub ea,
M-ai ridicat în brațe, eram atat de gol,
Mi-era așa rușine de-nfățișarea mea...

Dar m-ai iubit și-atuncea, Isuse Domnul meu
Și-ai strâns din nou inima mea, de cioburi.
Te-ai aplecat spre mine, Tu, Fiu de Dumnezeu
Și ai murit, primind în locul meu, batjocuri.

Și azi mai plâng păcatul meu cel mult
Și-mi pare rău de anii ce i-am pierdut departe.
Dar stând în părtășie cu Tine, vreau s-ascult,
Că într-o zi tot dorul va disparea în noapte.

Și fi-vom împreună pentru vecie-odată,
Când vei veni, mireasa să ți-o răpești pe nori
Și vom cânta-mpreună cântarea minunată,
A celor care-au plâns, dar sunt BIRUITORI!

AMIN

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>