Mi-e dor de cerul minunat

Mi-e dor de cerul minunat,
Ce-i gol de-orice durere,
De suferințe este gol,
Dar și de vremuri grele.

În el mereu va străluci,
O zi fără-nserare,
Cu Domnul veșnic eu voi fi,
Doar într-o sărbătoare.

Îmi plânge inima de dor,
De locurile sfinte,
Unde vre-o dată nu vor fi,
Tăioasele cuvinte.

Acolo bucurii cerești,
Vor fi o veșnicie,
Ah cât îmi este azi de dor,
De-a mea iubire vie.

Mi-e dor de-un cânt ce-l voi cânta,
Cu îngeri împreună,
În ziua fără de apus,
Cu vremea ei doar bună.

Mi-e dor de străzile-aurii,
De ape cristaline,
De vremurile ce vor fi,
În veci numai senine.

Plin de-o dorință-naintez,
Aprins de-o nebunie,
Ea este-a dragoste-i de sus,
Ce-mi dă fiori azi mie.

Îmi dă avânt ca eu mereu,
Să zbor spre zări senine,
Ce-s dincolo de-albastre mări,
Spre cele-n veci divine.

Mi-e dor sa uit de-aceste griji,
Ce-mi sunt o frământare,
Să odihnesc îmi este dor,
Pe margini de izvoare.

Să nu mă ofilesc aș vrea,
Vre-o dată de putere,
Cum astăzi eu doar obosesc,
În luptă de durere.

Nu voi tăcea nici pe adânc,
De văi întunecate,
De-acolo voi striga spre Cel,
Ce nu este departe.

Căci dorul meu nu m-amuțit,
Mi-a dat grai și putere,
Să pot să cânt când voi vărsa,
Eu lacrimi de durere.

Mi-e dor de viitorul cel,
Ce este-atât de-aproape,
O vreme grea, un timp mai scurt,
De el azi mă desparte.

Un pas mai am și-l voi vedea,
Pe Cel ce-n piept azi mie,
Îmi ține-aprins un mare dor,
De El... de veșnicie.

Ca să se stingă nu aș vrea,
Eu vreau să ardă-ntruna,
După Isus și clipa când,
El îmi va da cununa.

Să fumeg eu nu vreau vre-o dat,
Chiar dacă e fierbinte,
Această flacără de dor,
De locurile sfinte.

Mi-e dor de clipele în doi,
Cu Cel ce mi-e iubire,
Ce mie-n dar mi-a dat cândva,
O viață-n nemurire.

Cu El la braț să fiu aș vrea,
Acolo... după zare,
În vremurile pe deplin,
Ce sunt de îndurare.

E dorul ce m-a luminat,
Să nu gust rătăcirea,
Ce este-amară doar mereu,
Ea este amăgirea.

Și astăzi sunt de el condus,
Departe de păcate,
Acest dor care este-aprins,
De lume mă desparte.