Mi-e dor de-acele clipe

Mi-e dor de-acea sclipire, ce-n viață am avut,
Când eram într-o vale, atunci când am văzut,
O mică licărire, l-al meu capăt de drum,
Era în depărtare, unde privesc și-acum.

Mi-e dor de mângâierea, al rănilor ce plâng,
Ce-aduc astăzi durere, în inimă și-n gând,
Ce caută izvorul, acel cu apă vie,
Ce izvorăște Doamne, chear și într-o pustie.

Mi-e dor s-aud iar glasul, acel ce m-a chemat,
Să simt puterea sfânt-a cuvântului lăsat,
De-o vreme mult prea lungă, eu nu l-am auzit,
Căci inima rănită, ea azi s-a împietrit.

Mi-e dor de Tine Doamne, de-acea prezență care,
Acea întunecime, era ea o uitare,
Când tot în jur Isuse, era așa frumos,
În adâncimi cu Tine, adâncu-i lumiinos.

Ooo... Doamne, doru-mi arde, ar vrea numai o clipă,
Să te mai simt-odată, ființa mea slăbită,
Să poată să ridice, ea mâinile în sus,
Chear de este-mpietrită, ea tot te vrea Isus.

Mi-e dor de zile-n care, printre suspine-aveam,
Și printre lacrimi Doamne, o clipă când zâmbeam,
Mi-e dor de bucuria, din suferința grea,
Să mi-o aduci Isuse, doar Tu Doamne-ai putea.