Mi-e dor acasă...

Mi-e dor acasă...

Mi-e dor acasă ca s-ajung
Acolo sus la Domnul Sfânt,
Dar drumul pare încă lung
În mersul vieţii pe pământ.

Ca un pribeag ce rătăcesc
Ca şi străbunii din vechime,
O patrie mai bună doresc
Sublimă-n bucurii depline.

Şi-acolo, voi scăpa odată
De lacrimi multe şi dureri,
Şi-oi prezenta faţa curată
Fără de lacrimi în vegheri.

Atuncea nu voi mai răbda
De foame cruntă şi de sete,
Căci Domnul mă va ospăta
Cu cele mai plăcute fructe.

El, din râul vieţii îmi va da
Să beau, viaţa să renască,
Cu mântuiţii toţi, ce-or sta
La masa Sa împărătească.

Acolo, lângă Domnul meu
La râul sfânt, cu apa vieţii,
Voi bea ca să obţin mereu,
Vigoarea sacră, a tinereţii.

Iar pomul, ale cărui roade
Vor creşte în fiecare lună,
Va sătura, multe noroade
Ce vor sluji cu voie bună.

Atunci, vom fi cu toţi una
Uniţi în cuget, simţ şi faptă,
Nedespărţiţi pe totdeauna
În viaţa cea mult aşteptată.

Flavius Laurian Duverna
13 iunie 2008