Mi-e dor...

Mi-e dor…


Mi-e dor de țara mea iubită
În care de mic copil eu am crescut.
Mi-e dor de hinta din ogradă,
Mi-e dor de banca mea din stradă.

Mi-e dor s-aud în toi de noapte,
Cum latră câinii de pe drum,
Mi-e dor s-aud motanii-n casă,
Jucându-se pe lângă fus.

Mi-e dor să ies din nou pe stradă,
S-aud cum pruncii-ncep să râdă.
Să văd pe babe stând pe-o bancă,
Vorbind de munca de la câmp.

Mi-e dor de-a mea copilărie
Ce-atât de repede s-a dus,
Mi-e dor de zilele care
Atât de repede s-au scurs.

Mi-e dor de fiecare an în care
Venea colindul de Crăciun,
Ne bucuram copiii care,
Umblam pe stradă colindând.

Și-aș vrea să vină acea vreme,
Să pot să-ntorc al roții timp.
Însă ea se tot învârte,
Și eu mă văd îmbătrânind.
Simion Ioanas