Mi-e-atât de dor

Mi-e-atât de dor, de Tine Doamne,
În locurile vii să te-ntâlnesc,
Mi-e dor să stăm de vorb-o noapte-ntreagă,
Ce iute trece când cu Tin' vorbesc.

Mi-e dor de-a Ta atingere divină,
Suflare vie ce în mine-a pus,
Mi-e dor de raza ce-ai trimis la mine,
Pe care doar iubire mi-ai adus.

Mi-e dor de-acele vise împlinite,
În care erai Doamne nelipsit,
În care nu au fost vre-o dat' oprite,
Acele aripi ce mi-ai dăruit.

Mi-e dor de un fior care trezire,
În miezul cel de noapte mi-aducea,
Acel în care Tu veneai la mine,
Ca iar să stăm de vorbă-n noaptea grea.

Mi-e dor de-acele clipe împreună,
În care chiar și vântul e vioi,
Putere să mă smulgă el nu are,
Căci în acele clipe... suntem doi.

Mi-e dor și de-acel clar frumos de lună,
Sub care-o lungă vreme noi stăteam,
Și nu știam că soarele răsare,
Căci noaptea alerga când noi vorbeam.

Mi-e dor s-aud un strigăt de la Tine,
Mi-e dor Tu lângă mine iar să fii,
Dar dorul meu el astăzi arde tare,
Isuse după dragostea dintâi.

El arde după focul de iubire,
Ce trecerea de vremuri azi l-a dus,
Departe... într-un loc văzut de nimeni,
El este-un foc mocnit... de Tine-ascuns.

Mi-e dor de toate-aceste minunate,
Trăiri ce eu le-aveam la început,
La Tine este azi toată puterea,
Doar Tu poți să nu fie un trecut.