text Poezii crestine

Mi-ar fi plăcut să fiu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mi-ar fi plăcut în viață,
Să fiu... nu cine-am fost,
Pribeag în ratacire,
Cu-o țintă fără rost.

Mi-ar fi plăcut o cale,
Ce-i după voia Ta,
Să-mi stea mereu în față,
Să pot să calc pe ea.

Mi-ar fi plăcut să-mi fie,
Cuvântul mereu hrană,
Și aripa Ta Doamne,
Mereu a mea năframă.

Să nu mănânc otrava,
Ce ochii mi-a orbit,
Și inima în viață,
Ce mie mi-a-mpietrit.

Mi-ar fi plăcut Isuse,
De la-nceput să știu,
Și sa-nțeleg că pasul,
Pășea doar prin pustiu.

Că lumea de afară,
Mereu care-mi spunea,
Că-mi este a mea casă,
Ooo... Doamne... nu era.

Mi-ar fi plăcut și gustul,
Ce astăzi l-am gustat,
Să îl cunosc pe drumul,
Pe care am umblat.

M-aș fi întors în grabă,
Eu mierea să mai gust,
Chiar de-mi stătea în față,
Un drum ce-i azi îngust.

Mi-ar fi plăcut ușorul,
Să-mi fie el un greu,
Ce-i dus de-a mea ființă,
La brațul Tău mereu.

Atunci când Tu pe mine,
De mână azi mă ții,
Acele ce sunt grele,
Ușoare sunt... să știi.

Mi-ar fi plăcut dar Doamne,
De Tine am fugit,
De șoaptele grăbite,
În față... amăgit.

De picurii de vreme,
Încet care cădeau,
Mereu a mea privire,
Isuse-mi aplecau.

Ca să nu văd sclipirea,
Din cer care venea,
Să n-aud glasul vieții,
Mereu ce mă chema.

Să nu cunosc iubirea,
Ce azi m-a mântuit,
Să fiu pierdut în viață,
Să fiu azi nimicit.

Mi-ar fi plăcut dar Doamne,
N-am fost cum Tu ai vrut,
Dar astăzi vreau spre Tine,
Să nu am un trecut.

Să-mi fie vreau azi pasul,
În noul început,
În viață care astăzi,
Isus l-am cunoscut.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>