Mi-ar fi plăcut să fiu

Mi-ar fi plăcut în viață,
Să fiu... nu cine-am fost,
Pribeag în ratacire,
Cu-o țintă fără rost.

Mi-ar fi plăcut o cale,
Ce-i după voia Ta,
Să-mi stea mereu în față,
Să pot să calc pe ea.

Mi-ar fi plăcut să-mi fie,
Cuvântul mereu hrană,
Și aripa Ta Doamne,
Mereu a mea năframă.

Să nu mănânc otrava,
Ce ochii mi-a orbit,
Și inima în viață,
Ce mie mi-a-mpietrit.

Mi-ar fi plăcut Isuse,
De la-nceput să știu,
Și sa-nțeleg că pasul,
Pășea doar prin pustiu.

Că lumea de afară,
Mereu care-mi spunea,
Că-mi este a mea casă,
Ooo... Doamne... nu era.

Mi-ar fi plăcut și gustul,
Ce astăzi l-am gustat,
Să îl cunosc pe drumul,
Pe care am umblat.

M-aș fi întors în grabă,
Eu mierea să mai gust,
Chiar de-mi stătea în față,
Un drum ce-i azi îngust.

Mi-ar fi plăcut ușorul,
Să-mi fie el un greu,
Ce-i dus de-a mea ființă,
La brațul Tău mereu.

Atunci când Tu pe mine,
De mână azi mă ții,
Acele ce sunt grele,
Ușoare sunt... să știi.

Mi-ar fi plăcut dar Doamne,
De Tine am fugit,
De șoaptele grăbite,
În față... amăgit.

De picurii de vreme,
Încet care cădeau,
Mereu a mea privire,
Isuse-mi aplecau.

Ca să nu văd sclipirea,
Din cer care venea,
Să n-aud glasul vieții,
Mereu ce mă chema.

Să nu cunosc iubirea,
Ce azi m-a mântuit,
Să fiu pierdut în viață,
Să fiu azi nimicit.

Mi-ar fi plăcut dar Doamne,
N-am fost cum Tu ai vrut,
Dar astăzi vreau spre Tine,
Să nu am un trecut.

Să-mi fie vreau azi pasul,
În noul început,
În viață care astăzi,
Isus l-am cunoscut.