text Poezii crestine

Mi-am întâlnit iubirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mi-am întâlnit iubirea, pe-un mijloc de cărare, m-a luat în zbor spre ceruri, mai bine s-o cunosc,
Ea din a ei putere, mi-a dat un strop și mie, și vieții mele triste, atunci ia dat un rost.

Mi-am întâlnit iubirea, când mă pândea suspinul, când lacrimile mele, pe față se scurgeau,
Fiorii ei din ceruri, în inimă doar pace, în față doar lumină, atunci îmi aduceau.

Am întâlnit-o-n valuri, când se-nălțau adesea, ea marea cu-a ei valuri, mereu o potolea,
Ea este-acea iubire, ce eu am căutat-o, de când am întâlnit-o, s-o pierd eu nu aș vrea.

Mi-am întâlnit iubirea, sub arșița de soare, sub el ea pentru mine, izvor s-a prefăcut,
M-a adăpat întruna, cu fericiri alese, din ea cu-a ei putere, s-o iau de la-nceput.

Am întâlnit-o-n jalea, ce sufletu-mi gonise, atunci cu a ei zâmbet, la mine a venit,
E marea mea iubire, ce doar mă-nveselește, ea inima întreagă, pe loc mi-a cucerit.

E cea de sus ce vine, căci doar din cer iubirea, e cea fără de margini, eu pot s-o am mereu,
Ea nu e omenească, ea nu e trecătoare, iubirea întâlnită, e doar din Dumnezeu.

S-o am aș vrea întruna, căci mie-mi dă putere, ea-mi împlinește vise, iubirea lui Isus,
Doar ea îmi dă speranță, doar ea îmi dă nădejde, că într-o zi măreață, eu voi ajunge sus.

Mi-am întâlnit iubirea, pe-un mijloc de cărare, de când o am mi-e viața, ușoară doar mereu,
Spre mine se coboară, pe-o rază doar de soare, căci marea mea iubire, ea este Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>