Mi-ai spus să îmi iubesc dușmanii

Mi-ai spus să îmi iubesc dușmanii,
Să iert cu pietre când lovesc,
Prin Duhul sfânt mi-ai dat putere,
Iertând să nu mă obosesc.

Mi-ai spus să-mi dau și haina Doamne,
Dușmanii astăzi îi îmbrac,
Atunci când vorbe grele-aruncă,
Privesc spre Tine... și doar tac.

Mi-ai spus să-ntorc răul cu bine,
Și sub ocară să iubesc,
Nu mă răzbun căci am în mine,
Un dor... e dor Dumnezeiesc.

E focul dragostei din Tine,
Care mă face ca să fiu,
Izvor de mare bunătate,
De vreau să fiu eu veșnic viu.

Mi-ai spus sa fiu mereu lumină,
Să fii de cei din jur văzut,
În traiul meu și în vorbire,
Și pasul să îl am plăcut.

Să fiu un pom care rodește,
Mlădită-n via ce-ai sădit,
Să nu fiu lup... să fiu oița,
Salvată pentru infinit.

Mi-ai spus să fiu plin de iubire,
Urechea mea te-a auzit,
Iubind mereu, primesc doar pace,
Și liniștea eu am găsit.

În ascultare de sunt Doamne,
De tot ce Tu mereu mi-ai spus,
Am bucuria mântuirii,
Și harul Tău nu mi-e ascuns.

Tu m-ai zidit în adevărul,
Care mi-ai spus să îl trăiesc,
Să iert pe cei ce-mi sapă groapa,
Cu-a Ta putere să-i iubesc.

Învățătură Ta cerească,
Îmi dă asemănarea Ta,
Chiar de e greu în prelucrare,
Nu vreau ca să cobor din ea.
Amin