Mi-ai dat din floarea fericirii

Mi-ai dat din floarea fericirii,
Ca să miros în timpul greu,
Mi-a devenit a ei mireasmă,
O haină albă Dumnezeu.

O port în vremea întristată,
Ca s-o răzbat mult mai ușor,
Pe aripile de mireasmă,
Spre Tine doar iubind eu zbor.

Mi-ai dat să gust din bucuria,
Ce hrană ea mi-a devenit,
Blândețea Ta... și bunătatea,
Doar pe deplin m-a cucerit.

Să beau un strop din apa vieții,
Tu m-ai lăsat când Duhul meu,
Era cel ațipit în mine,
Suflându-i viață Dumnezeu.

Mi-ai dat să văd ce e lumina,
Ce nu mă poate rătăci,
Ea poate-aduce-n miez de noapte,
Un răsărit de zori de zi.

Mi-ai dat un început în toate,
În urmă eu ca să le las,
Mi-ai dat un gând ce-i doar la Tine,
Pe drumul meu la orice pas.

Mi-ai dat să am și eu din Tine,
Tărie pe un deal mai greu,
Să fiu lumină-n val de ape,
Să fiu un fiu de Dumnezeu.

Mi-ai dat un cer. . o moștenire,
Tu și la mine te-ai gândit,
Nemeritat pe-o cruce-odată,
În chin când Doamne ai murit.

Mi-ai dat ca să cunosc iubirea,
Ce ma frământ-adeseori,
Ea îmi ridic-a mea privire,
Spre-odihna cea de după nori.

Mi-ai dat să te cunosc pe Tine,
Să fiu cu Tine-aș vrea mereu,
Mi-ai dat să am un rost în viață,
În care ești... Tu Dumnezeu.
Amin