text Poezii crestine

Mi-ai dat aripile vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mi-ai dat aripile vieții, înspre viață să m-avânt,
Cine-mi poate sta în cale, Dumnezeule preasfânt,
Când în mine pacea este, azi prezentă ea mereu,
Când în mine este-o parte, ce-i din Tine Domnul meu.

Mi-ai dat marea bucurie, de-a simți prezența Ta,
Ca în vremurile vieții, să mă pot eu bucura,
Mi-ai dat mie-atât de multe, în nevrednicia mea,
Ai dat sus pe cruce-o viață, nu pe-a mea Isus... pe-a Ta.

Mi-ai pus zâmbetul pe față, sub acele lacrimi care,
Erau multe, erau grele, erau lacrimile-amare,
N-ai lăsat ca să cuprindă, sufletul amărăciunea,
N-ai lăsat să mă înghită, ce-i flămândă astăzi lumea.

Mi-ai dat clipe fericite, pline de fiori cerești,
Mi-ai dat harul înspre mine, să văd Doamne cum privești,
M-am atins de a Ta poală, am simțit o vindecare,
Și din lanțurile morții, am simțit eliberare.

Bucuria mântuirii mi-ai adus-o mie-n dar,
Între noi nu mai există, astăzi Doamne vre-un hotar,
Știu că nu mă lași vre-o dată, mâna Ta o simt azi eu,
Cum mă ține ea mea mâna, preaiubite Dumnezeu.

Viu îmi este azi și visul, ce mereu eu l-am avut,
Să devin un fiu de Rege, dintr-un fiu ce-am fost pierdut,
Visul meu a fost... ca Tată, să îmi fie-un Împărat,
Azi îmi este căci Tu visul, l-ai făcut adevărat.

Mi-ai dat șansa de-a cunoaște, cât ești de milos și bun,
Într-un stâlp de foc pe Tine, să te văd pe-al vieții drum,
Care astăzi mă conduce-n nopți ce vin întunecate,
Dar te văd și-n zi în norul, ce-i deasupra mea... aproape.

Mi-ai dat mie astăzi totul, ca și-atunci pe cruce sus,
Prieten bun, preasfinte Tată, Domnul meu iubit Isus,
Când Tu te-ai jertfit pe Tine, ca eu azi să fiu salvat,
Pus sub o pecete sfântă, să mă simt răscumpărat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>