Mi-ai adăpat a mea ființă

Mi-ai adăpat a mea ființă, Tu sufletul mi-ai răcorit,
Mi-ai dat acea speranță care, mă face să mă simt iubit,
Sa nu ma spulbere vre-o vreme, venită a mă spulbera,
Să nu mă clatine nici vântul, ca să mă clătin ce ar vrea.

Mi-e hrană zi de zi cuvântul, ce mă-ntărește să nu fiu,
O pasăre căzută-n zborul, deasupra-ntinsului pustiu,
Tu mă înalți pe braț puternic, în urmă norii gri rămân,
Privirea mea e doar spre Tine, ascult de glasul Tău cel blând

Mă-mbraci cu floarea vieții tale, mireasma ei îmi dă puteri,
În inimă întotdeauna, am soarele din primăveri,
Privești spre mine totdeauna, privirea Ta o simt mereu,
Mi-e pasul doar pe braț puternic, el este Doamne brațul Tău.

Să cad nu lași Tu nici-o clipă, nici să fiu singur n-ai lăsat,
În fiecare dimineață, prezența Ta ma-nviorat,
Ai alungat orice-ntristare, m-ai botezat cu Duhul sfânt,
M-ai mângâiat cu-a Ta iubire, să nu mă tem... să nu mai plâng

Tu ești lumina vieții mele, ce mi-am dorit doar Tu poți fi,
Pământul, cerul și ființa-mi, doar Tu le poți a stăpâni,
Prin tot ce ești... ești bucurie, prin tot ce poți... tot stăpânești,
Ești începutul... ești sfârșitul, Părinre-al slăvilor cerești.
Amin