text Poezii crestine

MESERIA DE VIER A LUI NOE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu


Când lucra ca inginer, Noe și-a găsit succesul.
Domnul i-a primit lucrarea și-a făcut din el alesul.
Noe-nseamnă „mângâiere” și-acest om a demonstrat
Prin corabia făcută că e-un sfânt adevărat.

Se sfârșise și potopul și, cu mâinile-amândouă,
Noe, iată, își alege și o meserie nouă.
Ca să construiești o arcă poți să fii un inginer,
Însă noua meserie l-a cam depărtat de cer.

Nu găsim că-i spune Domnul ce să facă de acum,
Cum să-și întrețină casa ce-o avea pe noul drum.
Noe-i capul omenirii, e pe postul lui Adam.
Și, prin el, o nouă șansă a primit al lumii neam.

Folosesc acum cuvinte care vor stârni mirare.
Dar acesta-i adevărul, chiar privit din depărtare.
Așteptarea-i prețioasă, dă emoții câteodată,
Chiar de viața lui cea nouă va depinde lumea toată.

Biblia nu dă detalii, nu intră în amănunte,
Dar eu cred c-al nostru Noe coborâse de pe munte
Și zărind un deal mai mare, și de ce nu, o câmpie,
El lucra acum pământul și-a sădit în el o vie.

Munca este necesară ca un strugur pe-o mlădiță.
Dar schimbarea era mare: de la lemn la vechea viță.
Duhul ni-l prezintă singur, nu lucra într-o echipă,
Ca la arca minunată, ce n-a fost făcută-n pripă.

Nu mai vine Creatorul să-l prevină de pericol,
Ce surprize pot s-apară din pământul cel agricol.
Uneori Domnul ne lasă să alegem singuri noi
Și să ne trezim deodată că suntem atât de goi.

Nu doar goi pe din afară, cum vedem că s-a-ntâmplat
Chiar lui Noe din vechime, ce era sfânt și curat.
El bău peste măsură vinul său ce fermenta
Și-și pierduse echilibrul, neștiind ce mai făcea.

Vinul e la concurență chiar cu Duhul Sfânt din cer
Și ne sabotează strașnic misiunea de străjer.
Nu vorbesc prea mult de Noe, pentru că el s-a trezit
Și-a-mpărțit apoi pedepse celor ce l-au necinstit.

Un pericol sunt pe lume cei pe dinăuntru goi,
Îmbătați și de succese, ce se cred astfel eroi.
Lumea-n jurul lor se-nvârte ca pământul rotitor,
Fără ca să vadă lațul cel ascuns în vorba lor.

Dumnezeu ne-a dat și minte, cu tot cu discernământ,
Să alegem Adevărul din tot ce nu este sfânt.
Diavolul ne vinde-aramă și o dă drept aur pur.
Noi să fim atenți la toate ce se-ntâmplă împrejur.

Vor veni propuneri multe, cu afaceri fel de fel.
Să rămânem în credință, slujitori blândului Miel.
Nu mergem cu fala lumii, cu vinul gălăgios,
Căci în inimile noastre este Domn Isus Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>