Meseanul

A fost odat-o masă-Mpărătească
La care cei chemați nu au venit,
Au căutat doar scuze să găsească
Și tu ai fost cules, adus silit.

Când ai gustat alesele bucate,
Care mai de care mai de soi,
Ai spus pe drept „Ce Bun ești Împărate
Că-n mila Ta, Te-ai îndurat de noi”.

Atâta vreme-ai rătăcit în umbre
Și n-ai știut ce este Hrana bună,
Acum în inimă un foc se-aprinde
Și o dorință vie clar, răsună.

„O, vino, Soare Bând și mă-ncălzește,
Topește-mi țurțurii de pe la gene,
Acum, că sunt hrănit împărătește,
Aș vrea să-mi schimbi și haina de pe mine”.

O rază de lumină topește radicalul
Și simți cum te ridică la putere
Acel ce prin cuvânt oprește valul
Și te înalță ca vulturul, spre Soare.

Îți cade umbra ta pe mâna dreaptă,
Iar stânga este învelită-n Soare,
Căci ești la dreapta Lui Isus și iată
Ți-a căzut la sorți o moștenire mare.

Acum te-ndrepți spre Cerul minunat,
Străbați cărarea alături de Isus.
Cum ai ajuns tu, fiu de Împărat?
La Golgota e cel mai bun răspuns.

Amin!