Mereu prin lupte

Neuitat părinte Iosif la alt Praznic de Rusale
stăm veniți din toată țara iar în jurul crucii tale
împlinește-ne o mare și neștearsă datorie
a recunoștinței care ți-o păstrăm pe veșnicie.
Azi simțim mai sfântă pilda și prezența ta mai tare
calea și mai deslușită, Ținta mai strălucitoare
și-adăpându-ne din duhul de curaj și de credință
care-a-nsuflețit firava și puternica-ți ființă,
în această-adânc-simțită și cerească Sărbătoare
când ți-aducem iar la cruce o iubirii noastre floare
ni se schimbă în lumină marea despărțirii jale
întărindu-ne în lupta sfântă pildă-a vieții tale.

Nu ne dor acum părinte nici ocările nici ura
căci putere să le ducem îndeajuns ne dă Scriptura
și nici miile de rane de cununi de spini și cuie,
nici atâtea cruci cu care lung și greu calvar ne suie,
nici chiar gândul că deseară sau că mâine dimineață
alt pilat sau alt caiafă ne-ar scuipa, rânjind în față,
ori la altă judecată sau la altă Căpățână
ne-ar sui pe altă cruce răzbunarea lor păgână, -
nu părinte, că nu ținem la vreo cinste sau renume
și nici preț prea mult nu punem pe viața asta-n lume
ci-alta e durerea noastră azi când drum își fac la vale
râuri, lacrimile noastre, peste țărna gropii tale...
Tu știi care-i! Ai simțit-o, acolo sub glia rece
când simți umbra cea mai neagră peste fața ta cum trece.

Ai simțit pe piept părinte grea a pașilor povară
când ființele născute din viața ta amară
au trecut peste-al tău suflet fără frică și rușine
să se-alăture de-aceia ce te-au răstignit pe tine.

Când trădările acestea tot mai multe sunt părinte
știe pulberea udată cât ni-e plânsul de fierbinte,
știu doar drumurile țării ne-ncetat cutreierate
cu ce dunăre de lacrimi de-ale noastre sunt udate
căci aceasta-i moștenirea ce ne-a fost încredințată
nerodind decât cu lacrimi și cu jertfă îngrășată.

Dar nu plângem că ne doare fața arsă și lovită
nici de jalea câtă poartă umbra noastră chinuită
ci ne doare lepădarea fraților ce-au fost odată
fericiți cu noi alături pe cărarea cea curată,
a lor pierdere ne doare, ale lor săgeți sunt grele
nici o rană, nici o cruce nu ne dor atât cât ele.

Ne sunt martori ochii noștri cum în Numele Cel Mare
a lui Dumnezeu ei caută să sugrume-a Lui Lucrare
cum în numele iertării și iubirii din Scriptură
răstignit e Adevărul cel mai sfânt - cu-atâta ură,
cum minciuna se îmbracă în podoabe fariseie
ascunzând sub masca sfântă fărdelegile să steie
patimile, lăcomia și pornirile hidoase
sub cuvinte măiestrite și mișcări evlavioase
amăgind pe-atâți din cei ce au pornit spre Țara Sfântă
le-ntinează conștiința, le ia ochii de la Țintă
să-i întoarcă iar în lume de-și pierd viața și iertarea
ei, cei ce-au gustat odată harul și răscumpărarea.

Asta e durerea noastră! - pentru sufletele-acele
ce se pierd neștiutoare și-amăgite-n neguri grele
de rămân pe veci pierdute și de Dumnezeu departe
ei, aceia pentru care Domnul suferit-a moarte.

O, noi știm că peste toate o Dreptate e stăpână
și-a ei dreaptă răsplătire chiar când ani și ani s-amână
tot nu lasă pân-la urmă fapta crudă și păgână
fără-o dreaptă judecată și pedeapsă să rămână...
În Dreptatea cea Cerească noi ne-ncredem cu tărie
Dumnezeu din Ceruri vede și pe fiecare-l știe
iar răsplata Lui cea dreaptă oricât fi-va să-ntârzie
negreșit o va aduce fiecui pe veșnicie.

Neuitat părinte Iosif, azi mormântul tău ni-e doară
locul unic de-unde încă n-am fost alungați afară...
N-am fost până astăzi încă, - însă mâine, cine știe,
poate și puținii de-astăzi care-ți suntem mărturie
vom fi-ndepărtați cu ură de la crucea ta părinte, -
ucigașilor li-e frică și de morții din morminte.

N-o să mai putem să plângem la mormântul tău iubite
răzbunarea și minciuna nici cât nu va permite
nici n-o să-ți putem aduce ca-n această Sărbătoare
după cum ți-a fost dorința, la mormânt măcar o floare,
sau să-ți mai cântăm la cruce dulcea pasăre măiastră
din adânca ta odihnă să auzi cântarea noastră
și să simți ca altădată, când erai cu noi părinte
că iubirea noastră-ntreagă ți-o păstrăm mereu fierbinte.
Depărtați vom fi de țărna și de crucea ta iubită
toți acei ce-am dus alături lupta asta neslăbită,
și-au să vină-aicea oameni care poate niciodată
n-au simțit cu lupta Oastei și cu cauza ei curată,
nici n-au pus un strop de jertfă ori de lacrimă pe lume
urmărind numai câștiguri pământești sub al tău nume,
oameni care, dacă-n lume ai mai fi și-acum în viață,
cu noroi ar da în tine și din spate și din față
după cum ar fi câștigul mârșav al acestor zile
liber frâu lăsând la patimi nemaiascultându-și-le
pe sub măști evlavioase și glas plin de duioșie
ascunzându-și cât mai bine hâda lor fățărnicie.

Tu i-ai cunoscut părinte, că-n viața ta săracă
ți-au făcut atâtea rele, câte ți-au putut să-ți facă
până-n clipa morții tale, până dincolo de moarte
ți-au purtat atâta ură câtă ți-au putut să-ți poarte.
Din atâția, ei sau alții, poate mai răi, au să vină
și-aici unde fiii-ți astăzi îngenunche și suspină
ei cu pumnii-n piept s-or bate pe cei slabi să-i amăgească
folosind tot ce se poate spune-n formă omenească.

Iar tu-ndurerat părinte de a lor fățărnicie
din tăcerea ta de-acolo greu vei suspina sub glie.

Noi vom merge mai departe ducând lupta înainte
prin izbânzi și prin înfrângeri după pilda ta părinte
chiar dacă ne-așteaptă-n cale mâine crucea sau mormântul
nu dorim decât statornici să ne ținem legământul
ca oriunde-n orice clipă ar fi Domnul să ne cheme
să fim gata și de jertfă și de plug în orice vreme.
Mai puțini la număr astăzi sunt copiii tăi părinte
dar credința-i mai adâncă și iubirea-i mai fierbinte.
E mai cald și mai puternic duhul jertfei și nădejdii,
legământul și mai tare pentru și mai mari primejdii,
hotărârea înnoind-o, vrem pe moarte și pe viață
sus să ținem Adevărul, mai puternic, mai pe față,
cu Isus Biruitorul ne legăm să stăm întruna
orișicare ne-ar fi soarta pe pământ, pe totdeauna!