text Poezii crestine

Mereu Domnul ne învață

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mereu Domnul ne învață, calea cum să o urmăm,
Cum să stăm în rugăciune, cum în fața Lui să stăm,
Cum să fim în lume-afară, chear și cum noi să vorbim,
Căci ar vrea în viața noastră, noi ca El mereu să fim.

El ne dă din hrana sfântă, zi de zi, în orice clipă,
De vede căzut vre-un frate, se coboară, îl ridică,
Unul dintre noi de plânge, lângă el coboară-ndat,
Căci și-acel ce plânge astăzi, este fiu de Împărat.

Ne îmbacă cu putere, ca în lupte să fim tari,
Ne urcă treaptă cu treaptă, în credință să fim mari,
El mereu ne-nștiințează, despre planul celui rău,
Dar tot El îl biruiește, iubind mult poporul Său.

El ne luminează calea, să urcăm mult mai ușor,
El ne luminează ziua, alungând chear orice nor,
În necazuri... bucuria, El e Cel care-o aduce,
Ne deschide larg El ochii, când suntem la vre-o răscruce.

Toate pentru noi El face, dar ne cere să venim,
Jos la poala crucii Sale, și mereu să-i dăruim,
Viața și inima-ntreagă, să poată-n toate lucra,
Căci de e doar jumătate, nu poate intra în ea.

Vrea să căutăm sfințirea, și neprihăniți să fim,
Să nu aibă crăpătură, vasul cu care venim,
Ca să toarne untdelemnul, care este harul sfânt,
Căci el se va scurge... harul, care este-a Lui cuvânt.

A luptat și-ncă mai luptă, Domnul pentru-a Lui popor,
A lucrat și-ncă lucrează, El și astăzi în ogor,
Căci e singurul în ceruri, dar și-aici jos pe pământ,
Ce nu-și schimbă niciodată, dragostea și-a Lui cuvânt.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>