MĂRTURISIREA LUI PETRU

MĂRTURISIREA LUI PETRU

Pe când Isus în Cezareea lui Filip se afla-ntr-o zi
Cu ucenicii despre Sine începe-atunci a le vorbi.
El i-a-ntrebat cu-adresă clară:„Cine zic oamenii că-s Eu?
Ei au răspuns toţi cu o voce:„Că eşti profet din Dumnezeu...

Că eşti Ioan Botezătorul sau poate că Ilie eşti,
Sau Ieremia care plânge tot răul vieţii pământeşti.
Iar alţii spun că eşti proorocul care-n vechime s-a născut
Şi-a revenit din nou la viaţă să-i fie lui Israel scut.”

„Dar voi, le-a zis Isus deodată, voi cine credeţi că sunt Eu?”
Şi-atunci răspunde Simon Petru:„Tu eşti Cristos şi Dumnezeu!”
Isus primind mărturisirea n-a spus că Petru a greşit
Şi nici că mintea sa avut-a un rol în ce-a descoperit.

„Ferice-i Simone de tine căci Tatăl Meu ţi-a revelat
Identitatea Mea deplină cu care Eu M-am întrupat!
Cu toate că eşti Simon Petru şi „piatră” e numele tău
Pe-această piatră a credinţei Îmi voi zidi poporul Meu.

Biserica va fi zidită din oameni vii care-au fost morţi
Şi nu va fi nicicând învinsă de ale morţii negre porţi!”
Isus continuă să-i spună lui Petru vorbe pentru noi
Ce sunt valabile şi astăzi chiar dacă-i vremea de apoi:

„Eu cheile Împărăţiei ţi le voi da din cerul sfânt
Şi ce va fi legat în ceruri va fi legat şi pe pământ.
Iar ce vei dezlega în lume, pe orice om de-al său păcat,
Şi-n cer avea-va dezlegarea prin faptul că va fi iertat.”

Isus tot timpul îşi testează învăţăceii cu mult spor.
Părerea lumii despre Isus descrie-adesea starea lor.
Când cei mai mulţi se resemnează, nu vor credinţa în Isus,
Cristos ne cheamă la examen şi ne mai dă o şansă-n plus.

Da, noi suntem lumini şi sare, ambasadori şi martori vii.
Dar dacă lumea nu ne vede suntem fireşti sau prea copii.
N-avem destulă greutate prin ce suntem şi cum trăim
Şi-n părtăşia vieţii noastre suntem cam reci, nu ne iubim.

Suntem îngrijoraţi de criză şi nu de cei nemântuiţi
Şi care sunt pe zi ce trece de cel rău tot mai chinuiţi.
N-avem puteri de „dezlegare” şi nu putem nici să „legăm”
Căci ni s-a stins în fapt credinţa şi nu mai vrem să ne rugăm.

Biserica nu stă unită pe temelia lui Cristos
Şi nu priveşte către ceruri, ci tot mai mult în lume jos.
De-aceea rodul vieţii noastre e ca smochinul cel uscat.
Isus prin el ne ilustrează credinţa Lui cu-adevărat.

Experienţa din Rusalii pe Petru l-a-mputernicit
Să predice la mii de oameni cu „cheile” ce le-a primit.
Aceleaşi „chei” sunt pentru mine şi pentru tine, dragul meu,
Dacă-ţi păstrezi nealterată credinţa ta în Dumnezeu.

Avem nevoie-ntotdeauna, de Duhul împuterniciţi,
Să ne sacrificăm tot timpul ca mulţi să fie mântuiţi.
Iar vindecările să fie minuni venite chiar de Sus
Ca cei necredincioşi să creadă mai lesne astfel în Isus.

Biserica nu-n apărare în lupta ei va rezista
Ci doar atunci când ale morţii înalte porţi va ataca.
Avem în noi pe Duhul slavei mai mare decât orice duh
Ce umple lumea cea stricată şi al pământului văzduh.

De cine să ne fie teamă? De ce să stăm ascunşi mereu
Când pentru misiunea noastră avem cu noi pe Dumnezeu?
Doar lumea să se-nfricoşeze ca Ierihonul de demult
Când va vedea că-Mpărăţia înaintează tot mai mult.

Dar nu cu armele gândirii, cu elocinţa firii vechi,
Ci prin puterea de credinţă ce va deschide noi urechi.
Prin Duhul care este tare şi care surpă orice zid
Evangheliştii sunt puternici ca şi vitejii lui David.

Fiţi gata pentru orice ţintă! Comanda e la Duhul Sfânt.
Legată să vă fie viaţa de Cer, nu de acest pământ.
Când va veni Isus în slavă iar tu vei fi biruitor
Vei fi chemat atunci pe nume să fii cu-al Domnului popor.