Mărturisirea Iertării

Sunt astăzi copleșită de-o pace nesfârșită,
Căci de Cel Preaînalt am fost găsită și iubită,
M-a smuls din întuneric, chemându-mă pe nume,
Să-mi fie Cale, Adevăr și Viață în lume.

Privesc spre bolta sfântă, spre cerul cel frumos,
Prin ochii plini de slavă ai Domnului Hristos,
M-a îmbrăcat în harul sfințirii prin Cuvânt
Și mi-a aprins lumina în pieptul de pământ.

M-a smuls din deșertarea și somnul morții grele,
Iertându-mi pe deplin noianul de greșele,
Mi-a dat din duhul Său aripi să pot zbura,
Purtată spre lumină de însăși mila Sa.

Eram printre pierduți, cea mai nelegiuită,
Dar am aflat în Domnul scăparea mult dorită,
S-a îndurat de mine, cu milă s-a aplecat
Și sufletul din moarte în brațe l-a luat.

Tăcută, în genunchi, cu inima-n tăciune,
I-am uns picioarele Lui scumpe, trudite de-o lume,
Cu lacrimi am spălat ce vorba n-a putut,
Și cu al meu păr le-am șters, cerându-i un cuvânt.

Și m-a auzit Isus, în marea mea tăcere,
Simțindu-mi duhul frânt și plină de durere,
M-a primit la Sine, curată m-a spălat,
De orice legătură pe veci m-a dezlegat.

Sunt acea femeie, din mii, ce-a fost aleasă,
Să fie prin iertare în casa Lui primită,
Căci Harul Său e-un munte de slavă nepătat,
Iar eu, prin jertfa Sa, deplin m-am vindecat.

Trăiesc azi fericirea ce nu va mai apune,
Purtată pe aripi de har și rugăciune,
Eu am aflat iertarea... El m-a eliberat!
Tu, suflet drag, nu vrei să fii și tu iertat?