Mărturisire + Părăsire = Îndurare

(După Proverbe 28:13 şi Iacov 5:16)

Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o foloseşti,
Nu poţi-nainta către ceruri şi nici milă n-ai să găseşti.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am ştiut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu ştiam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aştepţi.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primeşti
Pe-o cale aparte de rugă şi-anume: să te înjoseşti
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ţi mărturiseşti.

Am stat cu doi soţi pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soţia voia să conducă, bărbatul zicea: „Şef sunt eu".
Făcea lucruri rele soţia, mâhnindu-l pe soţ ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie şi scria: „Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierţi. Te iubesc, eşti un scump, te-am pupat."
Şi-apoi se ducea liniştită duminica la adunare,
Ca lunea să-şi ia de la capăt păcatul cu neruşinare.
Nu i-a păsat niciodată, dacă a iertat-o bărbatul,
Că-n mintea ei cea blestemată refuza să-şi cunoască păcatul.
Şi-apoi de, cum strigi în pădure, acelaşi răspuns îl primeşti;
Şi-aceea ce faci pentru alţii, tot cu-aia şi tu te hrăneşti.
Pe când bea şi ea din amarul ce soţului ei îi făcea,
S-o vezi cum plângea-n adunare că soţul îi e cruce grea.
S-au scurs ani mulţime de-atuncea şi soţii aceia-au murit,
Dar viaţa pe care-au trăit-o ne e un exemplu vădit
Al vieţii pe care şi noi, mireasă în duh lui Hristos,
Adesea trăim pe pământ, în trecerea noastră-aici jos.
Alergăm săptămâna întreagă după pofte, pământ şi avere,
Şi-apoi plângem la rugăciune că viaţa e chin şi durere.
Şi-atuncea când Domnul încearcă să-arate în noi vreun păcat,
Ca să ne-ntoarcă la calea pe care şi El a umblat,
Rostim vorba ceea vicleană: „Isuse, de-mi ştii Tu păcate,
Ceva-n săptămâna trecută, mă iartă, căci Tu ştii pe toate!"
Închipuie-ţi scena aceasta: nea Ion, om bolnav de ficat,
Se ducea des să-l vadă un doctor. Dar ce crezi? Omu-acesta ciudat
Se ducea, deschidea cabinetul şi plecând capul până-n pământ,
Începea: „Să trăiţi, domnu' doctor! Pentru mine sunteţi un om sfânt,
Sunteţi ne'ntrecut în cunoaşteri, şi-n practică fără egal.
Ce să spun? Sunteţi un magnific, sunteţi un fenomenal..."
Şi-această cascadă de vorbe o-ncheia cu formula lui tip:
„...ăăă, ştiţi... dacă sufăr vreo boală, eu, de, nu vă contrazic.
Dumneavoastră îmi ştiţi slăbiciunea, că e vreme de când mă trataţi.
Am venit să-mi cer iertăciune şi-o reţetă mai bună să-mi daţi".
Medicul, luând pixul în mână ca să scrie reţeta dorită,
Întreba pe nea Ion ca să ştie în ce parte-i durerea simţită.
Dar nea Ion o ţinea una întruna: „Să trăiţi, că de când mă trataţi,
Dumneavoastră ştiţi toate-aşa bine! O reţetă vă rog deci să-mi daţi".
Răsucindu-se-apoi pe călcâie, fără alte cuvinte în plus,
Se-ntorcea nea Ion iar acasă, tot în starea în care s-a dus.
Şi-a murit în curând, căci microbul se cere tratat, nu iertat.

Dar să nu-l judecăm cu grăbire, ca pe-un om foarte necugetat.
Căci atunci când eu şi când tu nu spunem la Domnul păcatul,
Ci zicem: „Ai milă, ai milă!" şi-apoi facem altul şi altul
Atuncea când tu şi când eu ne ducem la ruga cea dreaptă,
Dar nu ascultăm când Cuvântul ne mustră umblarea deşartă,
Ci cerem, strigăm, plângem tare, apoi ne sculăm şi plecăm,
Suntem noi mai buni ca nea Ion, pe care vrem să-l judecăm?

Haide-acuma, dragă suflet, din această prezentare,
Să-i prindem învăţătura şi practică aplicare.
Când te pleci la rugăciune şi ceri să fii curăţit,
Primeşti numai pentru-atâtea câte ai mărturisit.
Deci, când viaţa ţi-este plină de-alergare după-avere,
Opreşte din rugăciune; ăsta nu e timp de-a cere.
Căci versetul din Proverbe spune să mărturiseşti,
Nu să dai drumul la gură şi să tot bolboroseşti.
Iar după mărturisire, spune tot acest verset,
Părăseşte-ţi alergarea şi vino pe drumul drept.

Mai sunt unii cari se roagă: „Doamne, n-am pentru sărmani,
Că Tu ştii că niciodată omul nu-i sătul de bani!"
O astfel de rugăciune Domnul nu ascultă-n veac
Şi-i numeşte „răi" pe-aceia care-astfel de cereri fac.
Căci versetul din Proverbe ne învaţă mai întâi
Să mărturisim păcatul, pronunţând numele lui,
Şi să nu zic: „Doamne, omul este nesătul de ban",
Ci să zic: ”Eu, Doamne, eu sunt un lacom şi-un şnapan;
Căci prin grija Ta, Isuse, am acum câştig mărit.
Dar în loc să-Ţi dau şi Ţie, şi mai rău m-am calicit.
Şi-apoi recunosc, Isuse, că din pungă niciodată
N-am dus lipsă de bănuţii daţi de văduva săracă.
Doamne, nu mai am nimica prin ce să mă justific;
Deci îmi recunosc păcatul: sunt un rău şi un zgârcit!"
Dup-această cercetare, te învaţă Domnul Sfântul
Să-ţi îndrepţi mersul în viaţă, după cum ţi-a fost cuvântul.
Deci de cum ajungi acasă, scoate-ţi cecul tău cu bani
Şi pe loc dă jumătate la săraci şi la orfani.
Dacă nu faci paşii-aceştia, cum cartea Proverbe-nvaţă,
Îndurările şi mila nu te-ajung în veci vreodată.

Apoi se mai roagă unii: „Doamne, sunt neputincios,
Nu pot să mă rabd ispitei, imediat mă pune jos".
Dar după ce-a zis acestea, se scoală din rugăciune
Şi se duce iar la troaca roşcovelor pentru lume.

Tu, acel din starea asta n-ai nădejdi de fericire,
Căci aceasta se plăteşte numai cu mărturisire.
C-am citit noi în Proverbe: cine îşi spune păcatul
Şi apoi îl părăseşte, ca să nu mai facă altul,
Acela găseşte milă, îndurări şi propăşire.
Deci trebui' să ai curajul să faci o mărturisire.
Zi-i păcatului pe nume, zi-i: „O, Doamne, sufăr tare
Să văd toată ziulica numai lucruri pieritoare.
Îmi pierd timpul cu programe de pe la televizor,
Şi când intru în ispită, Doamne, cum să mai am spor?
Tu-ai zis, Doamne, în Cartea Sfântă, că-i ferice de-acel care
Cugetă la Legea Ta, nu stă la televizoare.
Nu mă uit la lucruri rele, dar pentru că sunt de jos
Nu-mi hrăneşte cu nimica firea nouă din Hristos;
Şi-astfel omul nou din mine este slab, neputincios,
Cel vechi însă e puternic, că-i tot dau cele de jos.
Am pierdut atâta vreme urmărind în săpături
Cum găsesc arheologii pe Hristosul din Scripturi.
Dar când a venit ispita, ce putea să-mi folosească
O descoperire care este numai pământească?
Legea Ta este Scriptura, dar în loc s-o meditez,
Îmi plac tot documentare zilnic să vizionez".

Şi la o astfel de mărturisire, după cum chiar Scriptura porunceşte,
Aduci şi părăsirea în umblare a stării care viaţa nouă îţi slăbeşte.
Căci dacă nu-ncetezi cu practicile-acelea, mărturisirea nu-ţi va folosi deloc,
Căci ce folos să strigi că-ţi arde mâna, când tu o ţii cu îndărătnicie-n foc?

Şi oricât de multe pricini ar mai fi de discutat,
Toate-şi află rezolvarea în versetul enunţat.

Vreau acum în încheiere să expun în rezumat
Cele trei principii care din Scriptură le-am aflat:
Dacă vrei să capeţi mila care-o ceri în rugăciune,
Nu-i destul să plângi întruna, numai: „Doamne, iertăciune!",
Ci-n genunchi, pe cum te afli, respecţi cele trei principii:
Unul: faci mărturisire; doi: de tine, nu de alţii;
Iar al treilea din principii îşi găseşte-ndeplinire
În a părăsi-n mod practic ce-ai spus la mărturisire.

Cine încalcă aceste reguli, stabilite de Isus,
Nu va-nainta pe calea care merge drept în sus.
Cine însă le respectă şi le-acordă grijă mare,
Află milă de la Domnul şi o veşnică-ndurare. Amin!