text Poezii crestine

Mărturisire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
Mărturisire

În fața Ta venit-am așa cum sunt Părinte
Tu mă cunoști prea bine și știi că-s vinovat
Cunoști a mele fapte și gânduri și cuvinte
Întreaga mea cărare pe care am umblat.
Nu am vreo vrednicie ca să îți ies 'nainte
Cu laude, cu rugă să te pot căuta
De-aceea cu smerire și fără de cuvinte
Întreaga mea ființă aduc 'naintea Ta.
A Ta sfântă-ndurare spre mine Ți-o îndreaptă
Chiar dacă-a mea purtare adânc Te-a-ndurerat
Și inima-Ți de Tată suspină și așteaptă
S-ascult a Tale sfaturi pe care mi Le-ai dat.
Mă-nvață pe cărare să umblu în lumină
Fără a mă abate de la Cuvântul Tău
Iar inima de pace și bucurie plină
Să-ți fie-n veci predată, fugind de tot ce-i rău.
Îndreaptă-mi astăzi gândul spre voia Ta cea sfântă
Iar glasu-mi fă-l să spună despre iubirea Ta
Ce astăzi pe oricine ne cheamă și ne-ncântă
Să Te cinstim în toate și de-a Te lăuda.
Purtarea-mi fă s-arate a cerului lumină
Ce veșnic să lucească în lumea de dureri
În care orișicine să vrea ca să primească
O sfântă mântuire și veșnice puteri.
A mea ființă cheamă puterea Ta cea mare
Căci nicicum nu se poate de nu-mi dai ajutor
Nicicând fără de Tine nu o să fiu în stare
Să merg pe calea sfântă, de-i greu sau e ușor.
Chiar de sunt slab Părinte, Tu ești a mea putere
Cu brațul Tău cel tare Tu mă călăuzești
Pe drumul biruinței să umblu în veghere
Trăind în ascultare așa cum Tu dorești.
Învață-mă în toate și-mi fii Tu desfătare
Căci lucrurile lumii destul m-au înșelat
Nu mai vreau întristare, nici lacrime amare
Ci vreau doar lângă Tine să am un trai curat.
Asta îmi e dorința, asta îmi este ruga
Ascultă-mă și fă-mă un fiu ascultător
Aș vrea să-mi fii Stăpânul, iar eu cu drag doar sluga
Ce veșnic să rămână de Tine iubitor
Ca-n sfânta strălucire, după a mea umblare
Pe calea pocăinței să fiu preafericit
Că mi-ai ieșit în cale, că mi-ai făcut chemare,
Că m-ai salvat de moarte și că m-ai mântuit.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>