text Poezii crestine

MĂRTURISIRE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
MĂRTURISIRE

Psalmul 36

Făr'delegea lumii-aceşti
azi îmi spune mie:
"Nu-i nimic în zări cereşti,
Sus în veşnicie!"

"Oamenii sunt foarte răi
unul pentru altul!"
Însă chiar pe-aceste văi
a trimis Prea-Naltul

Fiul Lui cu chip de lut,
să ne dea lumină.
Şi atunci toţi am văzut
neagra noastră vină.

Omul ? Da, e trecător
ca şi umbra goală.
Dar exist-un Creator
cu a Vieţii şcoală.

Omul se gândeşte doar
cum să-nfăptuiască
visul său cel milenar:
să se fericească.

Doamne, bunătatea Ta
e atât de mare,
mai înaltă ca o stea
dincolo de soare!

Credincios eşti Tu mereu
celui care-Ţi poartă,
chipul Tău în ceasul greu
pe a lumii hartă.

Drept eşti Tu ca munţii mari,
ca Adâncul mării.
Tu îi faci pe cei slabi tari
în ziua-ncercării.

Tu pe toţi îi sprijineşti:
oameni şi-animale,
când le dai din zări cereşti
darurile Tale.

Cât de bun şi scump eşti Tu
zi de zi în viaţă!
Duhule azi mă condu
cu a Ta povaţă.

Doar la umbra Ta să fiu,
Doamne, vreau întruna!
Chiar în cel mai trist pustiu
Tu îmi eşti cununa.

Adăpost Tu eşti oricui
care Te alege,
ce Te vrea în viaţa lui
veşnicul său Rege.

Tu eşti harului izvor,
har ce ne alină
şi cu unda lui de dor
toarnă-n noi lumină.

Prin lumina Ta mulţi văd
dragostea ce-o sameni
ca din veşnicul prăpăd
să scapi mii de oameni.

Peste toţi de pe pământ
varsă-Ţi, Doamne, mila
câtă vreme Harul Sfânt
nu-şi închide fila!











Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>