Mărturia pietrei

Mărturia pietrei

Nepăsător mergeam pe drumul meu,
Bătătorit de lume şi fără Dumnezeu.
Treceam pe lângă cei săraci, flămânzi,
Pe lângă cei bolnavi şi suferinzi.

Bucata de pâine ce-o aveam
Ca să n-o împart, o ascundeam.
Dacă o mână-ntinsă ajutor cerea
Urechea-mi era surdă, n-auzea.

În piept o inimă de gheaţă, rece,
Îngâmfată, plină de mândrie trece.
Cu vorbe dure loveam în jurul meu
Nu îmi păsa, nici chiar de Dumnezeu.

Striga o piatră în urma mea,
Striga că sunt mai piatră decât ea.
De mii de ani în drum stă neclintită,
Altar a fost cândva, de mult numită.

De Israel popor ce jertfe aducea,
Lui Dumnezeu când se-nchina.
Cântări de laudă şi slavă a învăţat,
De atunci le cântă, nu le-a uitat.

-Mă-nvaţă piatră şi pe mine
Să ştiu, să pot cânta ca tine.

-Eu nu am calitate de învăţător,
Dar, ştiu de la acel popor
Că a fost, este şi va fi mereu,
Unul singur, acelaşi Dumnezeu.

Roagă-L pe El, cu El vorbeşte,
Acum şi-n veci doar El te împlineşte.
Cu tine a făcut un legămân,
Şi l-a pecetluit cu Sânge Sfânt.


La Golgota, păcatul ţi-a spălat
Intră în legământ, că eşti curat.
Dar lasă lumea şi drumul tău,
O lume ai, şi-un drum cu Dumnezeu.